myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Biserica Ortodoxă Română îi cinstește astăzi pe Sfinții Martiri Brâncoveni

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Biserica Ortodoxă Română îi cinstește în 16 august pe Sfinții Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei și Sfetnicul Ianache.

În 28 octombrie 1688, se sfârșea din viață Șerban Vodă Cantacuzino, domnul Țării Românești, în timpul căruia s-au ridicat sfinte lăcașuri de închinare și s-a început tipărirea primei ediții integrale a Bibliei în românește. În aceeași zi, boierii munteni au ridicat în scaunul de domnie pe nepotul de soră al celui răposat, logofătul Constantin Brâncoveanu (n. 1654), cu misiuni însemnate în viața politică a țării. Învățase carte, inclusiv limbile greacă, latină și slavonă, apoi s-a căsătorit cu Maria, nepoata de fiu a domnitorului Antonie din Popești, având unsprezece copii: patru feciori și șapte fete. De tânăr a fost chemat în slujbe domnești, ajungând, în cele din urmă, mare logofăt.

Brâncoveanu și-a început domnia în împrejurări grele pentru Țara Românească, în timpul unui îndelungat război între turci și austrieci. Printr-o diplomație deosebită, e a știut să întrețină legături de prietenie cu toți, pentru ca țara să fie ferită de jafuri și pustiiri din partea unor oști străine. În astfel de împrejurări favorabile, cei peste douăzeci și cinci de ani de domnie reprezintă o perioadă de maximă strălucire culturală și artistică. S-au zidit acum biserici și mănăstiri, s-au deschis școli de toate gradele, s-au tipărit cărți în diferite limbi, au fost sprijiniți și încurajați oamenii de carte, s-au acordat ajutoare materiale multor așezăminte bisericești ortodoxe căzute sub dominație otomană.

Sprijinitor al românilor din Transilvania, inclusiv din Șcheii Brașovului

Constantin Brâncoveanu se numără printre marii ctitori de lăcașuri sfinte, și nu doar în Țara Românească. În Transilvania a zidit o biserică în Făgăraș, alta în Ocna Sibiului, precum și mănăstirea Sâmbăta de Sus, cea din urmă fiind distrusă cu tunurile în secolul al XVIII-lea, din dispoziția autorităților habsburgice, și refăcută abia în prima jumătate a secolului al XX-lea. În Constantinopol (Istanbul) a zidit biserica Sfântul Nicolae din cartierul Galata, la mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos a făcut un paraclis și o trapeză, iar la Ismail, dincolo de Prut, a ridicat o biserică cu hramul Sfântul Gheorghe. A oferit numeroase danii bisericii Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului, pe care au ajutat-o, de altfel, și mulți dintre înaintașii săi. Mitropoliei din Alba Iulia i-a acordat, în 1698, o subvenție anuală, ca să-i fie „de întărire și ajutor, întrucât o știm ca pe o corabie ce se leagănă în mijlocul valurilor mării”, iar în 1700 i-a dăruit o moșie în zona Argeșului. După 1701, anul în care mitropolitul Atanasie Anghel din Alba Iulia a acceptat „unirea” cu Biserica Romei, Constantin Brâncoveanu a trimis scrisori de încurajare către românii din Șcheii Brașovului, sfătuindu-i să rămână statornici în dreapta credință.

În același timp, Constantin Brâncoveanu a fost un neîntrecut sprijinitor și ocrotitor al oamenilor de cultură. Acum au trăit la București numeroși învățați străini - greci și de alte neamuri fie reprezentanți ai culturii italiene, fie ai celei grecești, toți sprijiniți material de domnul român. Dar, pe lângă învățații străini, în timpul domniei lui și-au desfășurat activitatea numeroși oameni de carte români.

Constantin Brâncoveanu a fost un mare sprijinitor al Academiei domnești de la mănăstirea Sfântul Sava din București, pe care a reorganizat-o, numindu-1 în fruntea ei pe învățatul grec Sevastos Kyminitis, urmat de Marcu Porfiropol. În 1707 domnitorul a procedat la o nouă reorganizare a ei, cu ajutorul câtorva cărturari ai vremii. Academia era organizată ca o Facultate de Litere și Filosofie din cadrul Universităților apusene.

Paralel cu Academia funcționau și alte școli, în incinta unor mănăstiri, în care se preda în slavonă și română. În câteva mănăstiri s-au pus bazele unor biblioteci renumite cu lucrări procurate în mari centre culturale din Apus, tipărite în limbi clasice sau de circulație, în diferite epoci. Brâncoveanu a fost un mare ocrotitor al tiparului. Domnia lui începe printr-un act de cultură, și anume prin apariția Bibliei de la București, prima ediție integrală a ei în limba română, operă de mari proporții pentru acel timp (944 pagini în format mare, pe două coloane, cu literă măruntă). Tipărirea începuse încă din timpul lui Șerban Cantacuzino, air un prim tiraj era terminat în septembrie 1688, în timpul vieții acestuia, iar al doilea tiraj s-a terminat abia în noiembrie 1688, sub noul domnitor. Pe lângă tipografia mai veche, înființată în 16781a București de către mitropolitul Varlaam, s-au înființat acum câteva tipografii noi. S-au tipărit diferite cărți: de slujbă, de teologie; de învățătură, de combatere a catolicismului și a calvinismului, toate în limbile română, greacă, slavonă și chiar arabă. Ca mitropolit, din 1708, Antim Ivireanul a continuat editarea de cărți de slujbă în românește la Târgoviște, toate fiind traduse de însuși mitropolitul Antim într-o frumoasă limbă românească, deosebit de expresivă, încât traducerile sale se folosesc până azi. În felul acesta, Antim Ivireanul, sprijinit de domn, a rămas în istoria Bisericii noastre drept creatorul „limbii liturgice românești”.

Cărțile românești tipărite în timpul domniei lui au cunoscut o largă circulație în Transilvania, ajungând până în Maramureș. A creat un stil arhitectural care îi poartă numele și care se păstrează în numeroasele sale ctitorii.

Moarte martirică alături de fiii săi

Starea de maximă înflorire bisericească și cultural-artistică din Țara Românească s-a sfârșit odată cu înlăturarea din scaun a lui Constantin Brâncoveanu. Numeroase denunțuri și intrigi ale dușmanilor săi la Constantinopol, precum și faptul că în cursul războiului ruso-turc din 1711 unul din boierii săi a trecut de partea rușilor, i-au făcut pe cârmuitorii turci să-l bănuiască de „necredință” față de ei și să-l înlăture din scaun. Dus la Istanbul împreună cu familia sa și o parte din averi - încă din martie 1714, în săptămâna Patimilor -, au fost aruncați în cunoscuta închisoare a celor șapte turnuri (Edicule). În timp ce se aflau în închisoare, li s-a promis că vor scăpa cu viață dacă vor accepta religia islamică, propunere pe care evlaviosul domn a respins-o cu hotărâre.

În ziua de 15 august 1714, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, tocmai când domnitorul împlinea șaizeci de ani, au fost duși cu toții spre locul de osândă. Fostul său secretar pentru limbile apusene, Anton Maria del Chiaro din Florența, relatează ca, înainte de a fi uciși, domnitorul le-a dat fiilor săi acest ultim îndemn: „Copiii mei, fiți curajoși! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta; să ne mântuim cel puțin sufletul spălându-ne păcatele în sângele nostru!”. Atunci, în prezența sultanului, a reprezentanților unor țări străine la Istanbul, a soției, fiicelor și ginerilor lui Brâncoveanu, aduși la acest fioros spectacol, a urmat decapitarea domnului și a celor patru fii. Mai întâi i s-a tăiat capul lui Ianache Văcărescu, sfetnic de seamă al domnitorului, după care au fost retezate capetele celor patru fii ai săi Constantin, Ștefan, Radu și Matei. După ce a asistat la toată tragedia fiilor săi, a fost tăiat și capul domnitorului martir. Capetele lor au fost purtate de turci prin Constantinopol, în vârful sulițelor, iar trupurile le-au fost aruncate a doua zi în Bosfor. Niște pescari creștini le-au găsit pe mare și le-au îngropat în mănăstirea grecească din insula Halki.
Racla cu moaștele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu se află la Biserica Sfântul Gheorghe - Nou din București, lăcașul de cult fiind una din ctitoriile sale.

Pomeniți cu evlavie în cântece populare

Doamna Maria, fiicele, ginerii și nepoții, care au scăpat cu viață, au fost închiși într-o cetate din Asia Mică, de unde s-au putut reîntoarce în țară-abia după doi ani. În 1720 doamna Maria a reușit să aducă în ascuns rămășițele pământești ale domnitorului martir, pe care le-a îngropat în biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, ctitoria sa. Deasupra mormântului a așezat o candelă, având o inscripție care consemna aceste lucruri.

Așadar, Constantin Brâncoveanu a fost un mare „ctitor” de cultură și de lăcașuri sfinte, un sprijinitor prin cuvânt și faptă al Ortodoxiei de pretutindeni, o figură de seamă din istoria neamului românesc. Iar prin moartea lui cu adevărat martirică a oferit tuturor o minunată pildă de dăruire și de jertfă pentru țara sa și pentru credința creștină.

Moartea lor i-a impresionat profund pe contemporani, chiar și pe necreștini. Ea a fost consemnată cu indignare în puținele ziare europene care apăreau atunci, dar și de unele rapoarte diplomatice trimise din Istanbul (Constantinopol). După cum era de așteptat, moartea mucenicească a Brâncovenilor a avut un larg ecou în sufletul poporului român, care i-a plâns în cântece și balade populare. Încă din 1730, s-a fixat în scris un cântec popular, care circula mai de mult în Moldova. 0 cunoscută baladă a fost culeasă în secolul al XIX-lea de Vasile Alecsandri, în care era prezentată pe larg mucenicia lui „Brâncoveanu Constantin/Boier vechi și domn creștin”. Între altele, era menționată și propunerea ce i s-a făcut, de a îmbrățișa religia islamică: „Lasă legea creștinească / Și te dă în cea turcească”, la care evlaviosul domn a răspuns „Facă Domnul ce o vrea/ Chiar pe toți de mi-i tăia / Nu mă las de legea mea”.

La scurt timp după uciderea celor cinci neomartiri ai dreptei credințe, la care se adaugă și Ianache Văcărescu, mitropolitul grec Calinic al Heracleei (1726) a alcătuit chiar un Canon al domnului Valahiei Constantin Brâncoveanu, din care s-au păstrat patru tropare.

Toate aceste cântări care pomeneau cu evlavie sfârșitul Brâncovenilor, apărute la scurt timp după pătimirea lor, arată că ei erau socotiți încă de atunci ca adevărați mucenici sau mărturisitori ai Ortodoxiei. Drept aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 20 iunie 1992, a hotărât ca „de acum înainte și până la sfârșitul veacurilor, binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanul, împreună cu fiii săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei, și cu sfetnicul Ianache să fie cinstiți cu sfinții în ceata martirilor Ortodoxiei, pomenindu-i cu slujbe și cântări de laudă în ziua de 16 august, fiind înscriși în sinaxar, cărțile de cult, precum și în calendarul Bisericii noastre”. S-a mai hotărât să se tipărească viața și slujba lor, iar chipul lor să fie zugrăvit în icoane și în biserici, alături de ale altor sfinți de neam român.

Anul 2014, la 300 de ani de la martiriul lor, a fost declarat de Sfântul Sinod al B.O:R. ca Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii și al Sfintei împărtășanii) și Anul comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
Brai-Cata - Colecteaza selectiv

Citește ziarul

Radio TexFm


Curs BNR

Lun, 06 Iul 2020
Euro   Euro   EUR   4.8365   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.2843   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.3551   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.5467   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2494   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.1614   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4728   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   137.0300   Scădere
Anunturi MyTEX

Sunteţi de acord cu îndemnurile liberalilor de a nu fi respectată o decizie a CCR?

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter