myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAŞOV. Începe cea de-a şasea ediţie a Dracula Film Fest

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Cea de-a șasea ediție a festivalului dedicat filmelor fantasy și de groază are loc de astăzi până duminică la Brașov, la Centrul Cultural Reduta, Cinemateca Patria și Cinema One.

Timp de cinci zile, pasionații de filme horror și fantasy vor putea să vadă în cadrul Dracula Film Festival cele mai noi și apreciate filme de gen. Festivalul este unul de tip competitiv. Pentru competiția de lungmetraj au fost înscrise 230 de filme din 57 de țări. Doar şase producţii din Israel, România, Norvegia, Reunion, China şi Italia au fost selecţionate în competiţia de lungmetraje a celei de-a șasea ediţii a Dracula Film Festival, care are loc între 17 şi 21 octombrie, în Braşov. Vor concura pentru Dracula Trophy 2018:  Vidar the vampire (2018, Norvegia) - comedy, fantasy, horror; Fornacis (2018, Reunion, Franța) - drama, fantasy, mystery; Rabbia furiosa: Er Canaro (2018, Italia); horror, thriller; Lost in Apocalypse (2018, China) - action, adventure, horror; Bodrog (2018, România) - horror, mockumentary; Children of the fall (2017, Israel) - drama, horror, thriller. Toate aceste filme vor rula la Centrul Cultural Reduta, în perioada 18-20 octombrie. Selecția filmelor din categoria de lungmetraj a fost realizată de Ioan Big, jurnalist și colaborator cu numeroase publicații de românești și străine, și Alin Ludu Dumbravă, critic de film, scenarist și organizator de evenimente de profil. Juriul va fi format din Mikko Aromaa, președintele juriului (Finlanda, Directorul festivalului Night Visions), Oana Giurgiu (România, regizor, producător, Directorul festivalului Lună Plină) și Caius Dobrescu (brașovean, poet, eseist și romancier, profesor universitar la Facultatea de Filologie a Universității din București, specialist în teoria literaturii). Jurații vor acorda trofeul pentru cel mai bun film din competiția de lungmetraj, în valoare de 1.000 de euro.

2.251 de filme de scurtmetraj înscrise, 20 selecţionate

Pentru competiția de scurtmetraj internațional și scurtmetraj românesc au fost înscrise 2.251 de filme din aproape 60 de țări. Din cele 2.251 de filme au fost selectate 15 filme de scurtmetraj internațional care vor concura pentru premiul Little Dracula 2018 și 5 filme de scurtmetraj românesc care vor concura pentru premiul Vladutz. De asemenea, în competiția de lungmetraje au fost înscrise șase pelicule. Toate aceste filme vor rula la Cinemateca Patria, în perioada 18-19 octombrie, cu intrarea gratuită. Selecția filmelor din categoria de scurtmetraj a fost realizată de Cristian Mărculescu, critic de film. „Am avut înscrise scurtmetraje din 57 de țări. Am făcut o preselecție pentru a ajunge la titlurile cele mai interesante și am ales filme care oferă experiențe diferite. Acestea vor fi jurizate de public”, a explicat Alin Ludu Dumbravă, director artistic al festivalului.

Dracula Digital, premiu de 500 de euro
 
Dracula Digital are scopul de a promova educaţia cinematografică în rândul tinerilor, de a le oferi tinerilor din toată ţara șansa de a se apropia de lumea filmului şi de a descoperi şi cultiva noi talente în cinematografia din România. Acest atelier se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 16 şi 29 ani, din toată ţara, pasionaţi de film și fotografie.
Pentru competiția Dracula Digital au fost selecționate şase echipe care vor concura pentru marele premiu în valoare de 500 euro.
Cele 6 echipe trebuie să realizeze un film de scurtmetraj, filmat la Brașov în perioada festivalului (17-21 octombrie).


Patru filme în premieră naţională

Patru filme în premieră națională se văd pentru prima dată în România la Dracula Film Festival: „Overlord” (SUA, 2018, premiera în România 09.11.2018), „Halloween” (SUA, 2018, premiera în România 19.10.2018), Goosebumps 2: „Haunted Halloween / Halloween bântuit”(SUA, 2018, premiera în România 02.11.2018), și „Night eats the world/Sfârșitul vine noaptea” (Franța, 2018, premiera în România 19.10.2018). Aceste filme vor rula în afara competiției din cadrul festivalului organizat de către Asociația Fanzin și vor fi proiectate la Centrul Cultural Reduta din Brașov. Prețul unui bilet este de 20 de lei.

Halloween: Regizorul David Gordon Green propune un sequel direct la „Halloween”-ul original, al cărei acţiune se desfăşoară după exact 40 de ani, cu Laurie Strode (personajul interpretat de Jamie Lee Curtis), ajunsă la vârsta de 57 de ani în pragul alcoolismului, mamă înstrăinată şi bunică… înarmată, încă traumatizată şi obsedată că aparent nemuritorul Michael Myers va evada din nou şi îi va ucide pe toţi membrii familiei sale. Se dovedeşte că are dreptate pentru că această întruchipare a răului pur apare din nou în Haddonfield… doar că, de această dată, Laurie este pregătită să devină din vânat vânător. 
Filmul va fi proiectat astăzi, de la ora 19.00. 
„Night eats the world (Sfârșitul vine noaptea)”: După ce a leşinat în timpul unei petreceri în apartamentul fostei sale prietene, Sam (Anders Danielsen Lie, actorul norvegian remarcat în „Oslo, August 31st” al lui Joachim Trier) se trezeşte dimineaţa… absolut singur într-o lume transformată radical. Străzile Parisului au fost invadate de zombies, imobilul este devastat, iar urmele de sânge omniprezente. Pentru a supravieţui, este silit să revină în apartament, să se baricadeze în clădire şi să se gospodărească… absolut singur. Pentru că starea mentală a lui Sam începe să se deterioreze în solitudinea prelungită, iar tipul de personaj colectiv (zombies) îl reprezintă metaforic în faţa introvertitului pe „Celălalt”, cel care tânjeşte să îl asimileze până la aneantizare individuală prin intermediul contactului social. Va ajunge Sam să se lase absorbit complet de celălalt sau totuşi… nu este absolut singur?
În cadrul festivalului de la Brașov, filmul va fi proiectat joi, de la ora 18.00.
Goosebumps 2: Halloween bântuit. La baza comediei de aventuri horror „Goosebumps 2: Halloween bântuit” stă brand-ul creat de scriitorul R.L. Stine, un „Stephen King al literaturii pentru copii”, a doua cea mai profitabilă franciză literară din istorie după „Harry Potter”. Cifra doi din titlu este înşelătoare (în sensul bun) căci nu este un sequel tipic la filmul cu Jack Black, având o poveste de sine stătătoare, cu o distribuţie diferită (Madison Iseman – „Jumanji: Welcome to the Jungle”, Jeremy Ray Taylor – „It”) şi cu o echipă de realizatori total schimbată. Se conservă totuşi câteva legături firave pentru că a venit rândul altor copii să reitereze accidental experienţa eliberării în viaţa reală a personajelor ameninţătoare din cărţile ţinute sub cheie de către Stine, de această dată extrase din volumul „Haunted Halloween”. Revine astfel în centrul atenţiei Slappy the Dummy, păpuşa ventrilocă din subseria „Night of the Living Dummy”, care îi poate transforma pe cei mici în giganţi şi animalele în monştri, în cazul de faţă preocupat de implementarea planului unei Apocalipse de Halloween, alături de o brigadă formată din creaturile favorite ale scriitorului: pumpkinhead, vârcolaci, călugăriţa uriaşă, vampiri, Omul Invizibil etc. 
Premiera peliculei în România este programată pentru 2 noiembrie 2018. Filmul va fi proiectat la Dracula Film Festival, la Centrul Cultural Reduta, sâmbătă, de la ora 17.00.
Overlord este un horror grefat pe un film de război, care se anunţă extrem de spectaculos, dat fiind faptul că este produs de J.J. Abrams, responsabilul de succesul serialului „Lost” şi de reinventarea în limbaj „milenial” al francizelor „Star Trek” şi „Star Wars”. Titlul, inspirat ales, are o dublă semnificaţie, una legată de contextul istoric (acţiunea se petrece în ajunul debarcării Aliaţilor în Normandia în WWII – „Operaţiunea Overlord”) şi a doua de subiect, fiind utilizat ca metaforă, deoarece savanţii celui de-al Treilea Reich se poziţionează mai presus de Dumnezeu („over Lord”), dând viaţă unor „soldaţi universali” monstruoşi care sunt creaţi în subteranele unei biserici fortificate din Franţa ocupată.
Filmul închide ediția a VI-a Dracula Film Festival, fiind proiectat la Centrul Cultural Reduta, duminică, 21 octombrie, de la ora 18.00.

Dracula Film Festival este un proiect al Asociației Culturale Fanzin, realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, și cofinanțat de Consiliul Județean Brașov. Printre partenerii media se află Transilvania Expres, myTEX.ro şi Radio Guerilla Braşov. 

 

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 
Pro Romania

Meteo

 

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


FEG Education

Curs BNR

Lun, 21 Sep 2020
Euro   Euro   EUR   4.8583   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.1224   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.2937   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.5057   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2467   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.1173   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4840   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   133.8500   Scădere
Anunturi MyTEX
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Sunteţi de acord cu înlocuirea salariului minim cu o remunerație minimă pe oră?

Campanii Publicitare Outdoor
                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter