myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Cu video BRAȘOV. 30 de zile de artă vizuală cu participare internațională în zeci de locuri din centrul orașului

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

În perioada iulie-decembrie 2019, Asociația Culturală Artessentia implementează proiectul cultural „Bienala de Arte Vizuale – Bienala Albastră, Hronicon” – un eveniment cultural care invită artiștii români și străini la transpunerea relației artelor plastic cu lumea cuvântului.

Recrutare Autoliv Brasov

În acest contex, la Brașov se vor desfășura timp de o lună, în perioada 20 octombrie - 20 noiembrie, evenimente culturale precum expoziții, lansări de carte, concerte, fiind invitați peste 200 de artiști din toată lumea cu propriile creații artistice: pictură, sculptură, grafică, artă textilă, ceramică, sticlă, metal, colaj, fotografie, video-art, instalație, experiment vizual, performance-art, happening, mapping, tehnici mixte și altele. 

Bienala de Arte Vizuale – Bienala Albastră dorește să devină unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale naționale dedicate manifestărilor artistice din domeniul artelor vizuale, fiind primul eveniment de acest gen din Regiunea Centru dedicat artei contemporane și printre puținele de tip Bienală organizate în România.

Proiectul, în valoare de circa 100.000 de lei, este finanțat în proporție de 80% de Primăria Municipiului Brașov în cadrul Programului de finanțare proiecte culturale în anul 2019, care a și susținut prin punerea la dispoziția organizatorilor a spațiilor culturale și expoziționale aflate în subordinea autoprității publice pe perioada evenimentului cultural.

Asociația Culturală Artessentia va încerca încă de la această primă ediție să ofere publicului un melanj cu înaltă ținută artistică de proiecte de artă vizuală reprezentative țărilor participante.

Tema lansată de curatorii evenimentului anul acesta, artistul plastic Victoria Țăroi (România-Brașov) și Cristina-Angela Simion (Germania),  este HRONICON (CRONICĂ) – „Arta ca revelație și metamorfoză a realității” și se va înscrie în „Anul Cărții” - decretat astfel de Ministerul Culturii din țara noastră. 

„Evenimentele Bienalei nu sunt gândite ca simple expoziții de artă, ci ele combină artele vizuale cu artele spectacolului și cultura scrisă, fiind vizate organizarea a cel puțin 10 evenimente culturale majore: concerte, lansări de carte, dezbateri pe teme culturale de actualitate etc. Intenția este de a construi o manifestare vizibilă, care să valorifice creațiile artiștilor vizuali din medii variate. Dorim o largă desfășurare în oraș și zona înconjurătoare, de aceea Bienala va pune la dispoziția artiștilor invitați și participanților un număr mare de spații de expunere specifice, aparținând instituțiilor publice locale și partenerilor noștri din sectorul ONG, precum și spații alternative, foste hale industriale recalificate”, a precizat curatorul român.

Bienala Albastră deschide larg ușile expozițiilor pentru toți iubitorii de artă brașoveni și turiști români și străini, fiind un eveniment independent, bazat foarte mult pe implicarea actanților culturali locali – parteneri ai Bienalei - și pe voluntariat. Încurajăm prin toate mijloacele ca și turiștii să participe la eveniment, creând condițiile cele mai interesante și confortabile pentru aceștia. Sperăm în acest fel ca Bienala Albastră de la Brașov să devină una dintre atracțiile principale din agenda culturală locală și națională.

Încă de la prima ediție Asociația Culturală Artessentia acordă o atenție deosebită activităților de învățare și dezvoltare artistică, gândind conex Bienalei și activități educaționale adresate tinerilor și elevilor. Anul acesta, plecând de la tematica Bienalei, va fi lansat, în perioada septembrie-octombrie, un concurs de eseuri adresat elevilor din liceele județului Brașov. Eseurile vor trebui să plece ca subiect de la opere de artă care i-au impresionat pe tineri de-a lungul existenței lor. Cele mai bune trei eseuri primite vor fi premiate cu operele a trei artiști prezenți în Bienala. De ce acest demers? Pentru că se dorește încurajarea  unei relații semnificative și directe a tinerilor cu lumea artelor; să fie încurajați să „viziteze bienala” ca spațiu de creștere personală și dezvoltare a gustului pentru artă; creșterea interesului din ce în ce mai mare în scoli pentru activitățile creative – ca parte integrantă a programei educaționale.

Bienala, prin natura sa, este și un loc deschis întâlnirii și experimentarii, în acest sens fiind încurajat dialogul între artiști și public, artiști-artiști, mediul artistic privat și autorități publice în cadrul unor evenimente de tip ”artists meeting”, care se adresează unui public larg, de la școli, amatori de artă, entuziaști ai sectorului artistic, la profesioniști, mediu de afaceri și mediu academic.

De asemenea, în această perioadă este deschis apelul de înscriere pentru voluntari, adresat perosoanelor care au interese în domeniul artelor vizuale, cărora le plac mediile de exprimare artistice sau pur și simplu doresc să se implice în viața culturală a comunității brașovene. Doritori pot aplica aici: http://bluebiennale.com/v/  sau facebook.com/events/Apel pentru voluntari!

Săli de expoziții: ART onezero, Centrul Multicultural al Universității Transilvania, Biblioteca Județeană ”George Barițiu” Brașov, Casa Junilor, Galeria Albastră, Galeria Europe, Galeria KronArt, Hub cultural Visssual, Muzeul Casa Ștefan Baciu, Librăriile Humanitas și Cărturești, spațiile Primăriei Municipiului Brașov (Sala Patria, Teatrul Dramatic, Opera Brașov, Turnurile Cetății Brașov), Poarta Ecaterinei, Tipografia, Cetatea Feldioarei etc.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
Imobiliare.ro

Poza zilei

 

Video-ul zilei

 

Citește ziarul

Radio TexFm


Anunturi MyTEX
Vrei sa-ti dezvolti afacerea?

Curs BNR

Lun, 11 Noi 2019
Euro   Euro   EUR   4.7627   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.3164   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.5297   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.3386   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2480   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.2645   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4352   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   142.5500   Scădere
Anunturi MyTEX

Va accepta Klaus Iohannis vreo dezbatere faţă în faţă cu Viorica Dăncilă?

Cele mai comentate

                       
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter