myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Muzică, dans, teatru, film și arte vizuale, oferite gratuit la TAMTAM Festival

  • Apreciez !Nu-mi place !+1
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Braşovul devine scenă în aer liber la acest final de săptămână, când are loc cea de-a doua ediţie a TAMTAM, festivalul care aduce arta în stradă. Ediția specială din acest an a festivalului TAMTAM din Brașov își propune să susțină artiștii români și să reînvie arta în peisajul cultural din Brașov. Peste 70 de artiști vor susține mai mult de 30 de reprezentații acoperind cele cinci arte - muzica, teatrul, dansul, filmul și artele vizuale. Accesul la reprezentațiile artistice este gratuit, în limita locurilor disponibile, și cu respectarea măsurilor de siguranță pentru public, care se impun, în contextul actual.
TAMTAM Festival Brașov 2020 va aduce pe scenă exclusiv artiști din România, nume deja consacrate, precum Compact, byron cu MUSE Quartet, Jazzy Jo, Horia Mihail, Ionuț Bogdan Ștefănescu, Tango Trio Bucharest, dar și artiști aflați la început de drum, pentru a susține continuitatea actului cultural autohton.
Spiritul festivalului TAMTAM trăiește oriunde, oricând. Cei care nu vor putea ajunge fizic la eveniment, pot urmări concertele de la scena mare de pe Arena Colegiului Național „Andrei Șaguna”, accesând tamtam.live.
„Prin aceste evenimente organizate aducem în Centrul Vechi al orașului un pic de «culoare» pentru sufletele oamenilor. Anul acesta artiștii vin exclusiv din România, tocmai în ideea de a sprijini scena culturală a țării. Așteptăm vizitatori din întreaga țară la Brașov, într-un demers menit să scoată emoțiile în stradă. TAMTAM este despre a ne bucura împreună de viața aceasta minunată”, a declarat directorul artistic al festivalului, Ioan-Dragoș Dimitriu.

Programul festivalului începe vineri și sâmbătă, de la ora 13:00, și se termină la ora 22:00, respectiv 23:00. Reprezentațiile vor avea loc pe stadionul Colegiului Național Andrei Șaguna (scena principală), la Bastionul Țesătorilor (teatru), la galeria KronArt (colțul muzicii clasice), în spațiul din fața Centrului Cultural Reduta, în Piața Brassai și pe terasele câtorva localuri de pe strada Republicii, unde își vor face apariția artiști solo și duete.

La scena mare de pe Arena Colegiului Național Andrei Șaguna va fi permis accesul a maximum 500 de persoane, conform normelor în vigoare de la ora actuală. Aici vor fi amplasate scaune la o distanța de 1,5 m unul față de celălalt.

La Galeria KronArt este permis accesul a 40-50 de persoane. Concertele de aici se vor desfășura cu geamurile deschise, astfel încât publicul să poată asculta și de afară.

La Bastionul Țesătorilor este permis accesul a 100 de persoane, în timp ce în Piața Brassai vor putea participa la eveniment maximum 200 de persoane.

Șipe terasele câtorva localuri de pe strada Republicii îşi vor face apariţia artişti solo şi duete.

Fiecare scenă va fi semnalizată și perimetrul acesteia delimitat, iar accesul se va realiza în sensuri diferite. La intrare, persoanele vor primi mască la cerere, dacă nu dispun de una, urmând apoi ca fiecare spectator să se dezinfecteze pe mâini cu soluții de igienizare, puse la dispoziție de organizatori. Tot procesul va fi supravegheat de 50 de voluntari și de reprezentanți ai autorităților locale, care se vor asigura de respectarea tuturor măsurilor de siguranță.

Inițiat în 2019, TAMTAM Festival și-a propus să promoveze orașul, arta și implicit comunitățile de artiști, în solidaritate cu toate instituțiile publice interne și internaționale. Rostul artei, cea fără de care lumea se golește de sensibilitate, este de a împărtăși emoție.

„Braşovul, inima ţării, va continua să bată cu putere din punct de vedere artistic şi în 2020, ca urmare a sprijinului primit din partea comunităţii artistice şi a iubitorilor de cultură. Dorim să construim din nou o scenă şi să lăsăm emoţiile artiştilor şi bucuria spectatorilor să se manifeste liber, respectând întru totul măsurile de siguranţă impuse”, a spus şi Horia Mihail, directorul general şi iniţiatorul festivalului.

Repere din program
(www.tamtamfestival.ro)

VINERI, 11 SEPTEMBRIE

KronArt Gallery
Ora 13:00 - Horia Mihail & Ioan-Dragoş Dimitriu, Recital de pian la 4 mâini
Ora 14:00- Filip Papa & Horia Mihail, Miniaturi pentru violoncel şi pian
Ora 15:00- 4 Tune Quartet, Muzică rock pentru cvartet

Reduta/Arlechino
Ora 19:00 - Pianul Călător, cu Horia Mihail

Arena Colegiul Naţional Andrei Şaguna
Ora 16:30 - Flash Mob, No Asha Da, Ana Maria Guguian & Unveiled Artists
Ora 18:00 - Fallen Angel, Rock alternativ
Ora 19:00 - Soul Serenade, Latino jazz (Bucureşti)
Ora 20:15 - Trupa COCO, Rock
Ora 21:00 - Compact, Rock

Terase din: Piaţa Sfatului, Piaţa George Enescu, strada Republicii şi strada Diaconu Coresi
Orele 19:00-23:00 - Artişti români în concerte solo: Jazz, Rock, Clasică, Soul, Reggae şi Alternativă

SÂMBĂTĂ, 12 SEPTEMBRIE
KronArt Gallery
Ora 13:00 - Cvartetul Gaudeamus, Recital de Muzică de Cameră
Ora 14:00 - Silvia Micu & Horia Mihail, Recital vocal-instrumental
Ora 14:45 - Ion Bogdan Ştefănescu & Horia Mihail,  Recital cu flaut şi pian
Ora 15:30 - Valentin Şerban & Ioan-Dragoş Dimitriu, Recital cu vioară şi pian

Bastionul Țesătorilor
Ora 19:00 - Piazzolla by Night, cu Bucharest Tango Trio

Arena Colegiul Naţional Andrei Şaguna
Ora 18:00 - Koszika & The Hotshots, Rock/Indie
Ora 19:30 - The Jazzy Jo Experience, Jazz
Ora 21:00 - Dan Byron & Muse Quartet, Art-Rock/Adult-Alternative

Terase din: Piaţa Sfatului, Piaţa George Enescu, strada Republicii şi strada Diaconu Coresi
Orele 19:00-23:00 - Artişti români în concerte solo: Jazz, Rock, Clasică, Soul, Reggae şi Alternativă

DUMINICĂ, 13 SEPTEMBRIE

Cucinino Pasta Bar
Ora 12:00 - Musiculinaria, Filip Papa şi Horia Mihail îmbină arta culinară cu muzica

Arena Colegiul Naţional Andrei Şaguna
Ora 17:30 - Eveniment dedicat Colegiului Naţional Andrei Şaguna cu Elena Rusu, Maria-Andreea Sicoe, Bianca-Larisa Prodan, Maria Emilia Covasan, Bianca Maria Dumitru, Maria Suciu
Ora 18:15 - Moment muzical al fanfarei Colegiului Naţional Andrei Şaguna
Ora 19:00 - Alexu & The Voices Inside, Rock alternativ
Ora 20:00 - Spitalul de Urgenţă, Romanian Rock

KronArt Gallery
Ora 14:00 - Alexandra Tănase & Andra Demidov, Recital cu vioară şi pian

 

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
Brai-Cata - Colecteaza selectiv

Citește ziarul

Radio TexFm


Curs BNR

Ma, 20 Oct 2020
Euro   Euro   EUR   4.8738   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.1289   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.3552   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.5467   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2436   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.1337   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4920   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   133.5300   Creștere
Coronavirus Preturi Nesimtite
Anunturi MyTEX

Credeţi că în Brașov numărul de cazuri de coronavirus la mia de locuitori va trece de 3?

Campanii Publicitare Outdoor
                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter