Poze
Video
|
|
„Noi reguli de etichetare pentru produsele alimentare” și noua plachetă „Telefonul consumatorului” au fost temele principale ale seminarului organizat vineri de Camera de Comerț și Industrie (CCI) împreună cu Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC). Au răspuns invitației de a fi informați gratuit asupra noilor reglementări reprezentanții a 35 de operatori economici din județ.
Astfel, coordonați de șeful CRPC Brașov, Sorin Susanu, cei respeonsabili cu verificările în teren au prezentat noile reguli de etichetare intrate în vigoare la finele anului trecut. Potrivit acestora, noul regulament se aplică operatorilor din sectorul alimentar în toate etapele lanțului alimentar, precum și tuturor produselor alimentare destinate consumatorului final.
Actualele norme au în vedere ca etichetele produselor alimentare să fie clare și ușor de înțeles pentru a le permite consumatorilor să își aleagă produsele în funcție de necesități. În acest sens, regulamentul impune respectarea unor dimensiuni minime ale fonturilor utilizate pe etichete sau ambalaj (înălțimea literei mici să fie de minim 1,2 mm), în ceea ce privește informațiile obligatorii.
De asemenea, regulamentul impune o listă de mențiuni obligatorii ce trebuie indicate pe etichetele produselor alimentare. Acestea sunt: denumirea produsului, toate ingrediente folosite, substanțele care provoacă alergii sau intoleranță (precum laptele, muștarul, cerealele ce conțin gluten, ouăle, peștele, arahidele etc), cantitatea ingredientelor, cantitatea neta de produs alimentar, data durabilității minimale sau data limită de consum, condițiile speciale de păstrare și condițiile de utilizare, numele sau denumirea comercială și adresa operatorului sau importatorului, țara de origine sau locul de proveniență pentru anumite tipuri de carne, instrucțiuni de utilizare, dar și o declarație nutrițională. Pentru băuturile care conțin mai mult de 1,2% de alcool în volum, trebuie menționată concentrația alcoolică dobândită.
De asemenea, în vederea evitării falsificării unor produse alimentare prin diluare, sugerarea unei origini false sau prin înlocuirea unor ingrediente cu altele de o calitate inferioară sau îndoielnică, noul regulament prevede ca, dacă un produs alimentar nu este exact ceea ce pare a fi, trebuie prevăzute informații relevante care să prevină inducerea în eroare a consumatorilor. Astfel, în cazul produselor alimentare în care o componentă sau un ingredient de la care consumatorii se așteaptă să fie utilizate în mod normal sau să fie prezente în mod natural, a fost substituit cu o componentă diferită, eticheta va cuprinde (pe lânga lista ingredientelor) o indicație clară cu privire la ingredientul care a fost utilizat pentru substituirea parțială sau totală.
În cadrul seminarului de vineri, Sorin Susanu a prezentat Și placheta „Telefonul Consumatorului”, specifică fiecărui județ, pe care operatorii economici sunt obligați să o afișeze la vedere din 21 ianuarie.
(C.V.)
![]() |
Euro | EUR | 4.8745 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.0209 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.5894 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.4406 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2284 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.1817 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.4923 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 134.9700 |
![]() |