Poze
Video
|
|
Un bărbat din municipiul Brașov a fost transportat la spital, la primele ore ale zilei de ieri, după ce s-a rănit la o mână, la serviciu.
„Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 4 Poliție efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă», «nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă» și «vătămare corporală din culpă».
În fapt, la data de 03 august 2021, în jurul orei 05.45, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la producerea unui accident de muncă pe raza municipiului Brașov.
În urma cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, în timp ce desfășura activități specifice liniei de muncă, ar fi suferit leziuni la nivelul unuia dintre membrele superioare.
Bărbatul a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent principal Nadia Olaru.
Cazul este și în atenția Inspectoratului Teritorial de Muncă Brașov.
![]() |
Euro | EUR | 4.8909 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.7450 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.7696 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 5.0380 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2455 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.7206 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5007 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 124.3800 |
![]() |