Poze
Video
|
|
Agenți de la Secția 5 Poliție Brașov au intervenit ieri noapte într-un caz de violență în familie, după ce o femeie din municipiul Brașov i-a sesizat că a fost agresată de soțul ei.
„Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că, pe fondul unor discuții contradictorii, femeia în cauză ar fi fost agresată fizic de către soțul său, ulterior acesta distrugându-i telefonul mobil. În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat", a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și distrugere, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
![]() |
Euro | EUR | 4.9474 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.7141 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.8404 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.8270 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2466 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.6722 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5295 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 127.9200 |
![]() |