#

myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Autoturism răsturnat pe DN 1 (Galerie FOTO)! Doi angajați ISU aflați în drum spre București, primii care au intervenit

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Un autoturism s-a răsturnat pe DN 1, în această dimineață, la Timișul de Jos, în județul Brașov.

În urma accidentului a rezultat o victimă, persoană de sex feminin în vârstă de 44 de ani, conștientă. La fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, o ambulanță SAJ", a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, mr. Ciprian Sfreja.

Doi colegi de la ISU Brașov care se aflau într-o misiune logistică, în drum spre București, au văzut accidentul și au intervenit prompt: au deconectat bornele autoturismului și au scos victima din mașină până la sosirea forțelor de intervenție", a adăugat sursa citată.

După ce au ajuns echipajele de intervenție la locul accidentului, victimei i s-a acordat asistența medicală necesară, apoi a fost transportată la spital de către echipajul SMURD.

 


Loading...

loading...

Comentarii  

Raoke Kaka
+1 #1 Raoke Kaka 24-06-2022 09:16
Unde se grabea madama?
Citat | Raportează către un administrator

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Curs BNR

Vi, 24 Iun 2022
Euro   Euro   EUR   4.9471   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.6905   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.7699   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.8974   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2447   Stagnare
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.6188   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5294   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   123.4200   Scădere
Anunturi MyTEX

Va reuşi Marin Mitran să aducă sponsorizări de 500 - 600.000 de euro la FC Brașov?

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter