myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAŞOV. Va fi grevă de avertisment în spitale, mâine

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Sindicaliştii din Sănătate, membri ai Federaţiei Sanitas, se vor afla mâine în grevă de avertisment. Ei vor întrerupe lucrul timp de două ore, în intervalul orar 8.00-10.00, potrivit liderului Sindicatului Medisan-Sanitas Braşov, Paul Negoescu. Acţiunea are loc la nivel naţional, dar Negoescu a precizat că la Braşov nu se vor afla în grevă angajaţii din spitalele de Copii, de Neurologie şi Psihiatrie şi de Pneumoftiziologie, întrucât nu s-au strâns semnăturile necesare, în timp ce la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, la Maternitate şi la Boli Infecţioase angajaţii vor înceta lucrul pentru două ore. „Grevă va fi, dar nu în toate spitalele. La Spitalul de Copii, la cel de Neuropsihiatrie şi la Pneumoftiziologie nu va fi întreruptă activitatea. La celelalte, activitatea va fi întreruptă în intervalul 8.00 - 10.00. Dar, conform legii, va fi asigurată o treime din activitate”, a precizat liderul sindical. Acesta a mai spus că alături de membrii de sindicat vor fi şi persoane care nu sunt în Sanitas, dar care sunt nemulţumite. „Ce dorim noi este să tragem un semnal de alarmă, pentru că suntem nemulţumiţi”, a mai spus Paul Negoescu.
Nemulţumirea sindicaliştilor este legată de nivelul salarial inechitabil, creat de O.U.G. nr. 20 şi nr. 43/2016. Sindicaliştii denunță diferenţele salariale foarte mari între aceleaşi tipuri de profesii, între spitalele neclinice şi spitalele clinice, diferenţe foarte mari între nivelul de pregătire postliceală şi studii superioare, pentru aceeaşi muncă. Diferenţele pornesc de la 800 de lei şi ajung, între cei cu studii posticeale şi cei cu studii universitare, şi la 1.200 lei.
Conform calendarului de proteste stabilit de Sanitas, din 20 septembrie, în fiecare marţi, până în 11 octombrie, au fost pichetări în Capitală, în 12 octombrie, a avut loc o grevă japoneză, iar peste o săptămână este programată greva generală.

Citiţi şi:

Încep grevele de avertisment în Sănătate

50 de BRAȘOVENI pichetează astăzi Parlamentul

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 
Compania APA

Meteo

 
Perutnina

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Vi, 18 Iun 2021
Euro   Euro   EUR   4.9250   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.1340   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.7441   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.4992   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2321   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.3425   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5181   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   138.8900   Scădere

Bitcoin Exchange

Agentii imobiliare Brasov

Anunturi Chirii Brasov

Anunturi MyTEX
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Credeţi că în Braşov se respiră un aer curat?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter