Poze
Video
|
|
La Spitalul Sf. Constantin din Brașov are loc astăzi o intervenție chirurgicală de transplant renal efectuat unui pacient cu vârsta de 55 de ani din Cluj, care urmează să primească un rinichi de la soția lui. „Metoda folosită pentru prelevarea organului, în premieră pentru sistemul medical privat din România, va fi chirurgia robotică. Această metodă-minim-invazivă, cu ajutorul robotului daVinci Si, a fost selectată pentru prelevarea organului întrucât va asigura o recuperare rapidă și traumatisme minime, donorul organului fiind cât mai puțin afectat”, au explicat reprezentanții spitalului.
Transplantul programat astăzi este cea de-a doua astfel de intervenție din cadrul „Centrului de Transplant Renal Profesor Gilles Mentha”, singurul centru privat de transplant renal din România, prima operație de grefare având loc în 1 decembrie 2016. Pentru acest eveniment, la Spitalul Sf. Constantin se va afla o echipă de medici elvețieni, în cadrul unui parteneriat încheiat între instituția brașoveană și Spitalul Universitar din Geneva: președintele Esot Organ Transplantation (Societatea Europeană de Transplant), profesorul Thierry Berney - șeful Serviciului de Transplant Multiorgan Geneva; profesorul Christophe Iselin -șeful Serviciului de Urologie al Spitalului Universitar Geneva; profesorul Eduardo Schiffer – anestezistul-șef al Programului de Transplant Multiorgan Geneva si Prof. Karine Hadaya, nefrolog-șef al Serviciului de Tranplant din Geneva.
![]() |
Euro | EUR | 4.9454 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.7424 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.7525 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.9466 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2459 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.6729 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5285 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 124.5100 |
![]() |