myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Fast & Fixed, recapătă-ți încrederea în tine cu ajutorul implanturilor dentare germane!

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Atunci când îți pierzi dinții, problemele care apar sunt de mai multe feluri. Pe de o parte, starea de sănătate poate fi serios afectată, din cauza modului defectuos în care va avea loc mestecarea alimentelor, precum și a modului în care este afectat osul maxilarului.

Pe de altă parte, problemele de încredere în sine care decurg de aici riscă să aibă un impact și mai neplăcut asupra activității de zi cu zi. Persoanele afectate nu mai pot să zâmbească, iar de cele mai multe ori are de suferit inclusiv modul de a vorbi. Astfel, aproape că se tem să mai deschidă gura, în orice context social.

Din fericire, medicina modernă a găsit soluția care te poate scăpa, rapid, de toate aceste neplăceri. Este vorba despre sistemul de implanturi dentare Fast & Fixed, dezvoltat de compania germană Bredent. Iată motivele pentru care acesta a fost ales de mii de pacienți ai clinicii stomatologice Dental Premier!

Avantajele sistemului Fast & Fixed

Datorită numeroaselor beneficii pe care le aduce, acest tip de tratament este recomandat în clinicile stomatologice de top din România și din întreaga lume. Pacienții care au optat deja pentru această soluție revoluționară au mai multe motive pentru care pot fi recunoscători. Iată-le pe cele mai importante dintre acestea!

• principalul argument în favoarea acestui sistem este, bineînțeles, rapiditatea. La numai 24 de ore după prima vizită efectuată la dentist, lucrarea dentară fixă provizorie îți permite să mănânci normal și să zâmbești cu toată încrederea, fără teamă că vei face o impresie neplăcută!

• în acest caz, rapid înseamnă și durabil. Odată cu montarea dinților ficşi definitivi, ai siguranța că ai scăpat de toate problemele pentru o durată îndelungată de timp, probabil chiar pentru întreaga viață, dacă respecți măsurile normale de igienă dentară și vizitezi stomatologul de două ori pe an, pentru controale de rutină;

• în comparație cu orice soluție clasică, aplicată în trecut în cabinete, numărul de implanturi necesare în cazul tratamentului Fast & Fixed este mai mic. Concret, este vorba despre numai 4 implanturi la mandibulă și 6 la maxilar;

• nu este necesară efectuarea procedurii de sinus lifting;

• tratamentul nu necesită nici adiția de os, care este efectuată alte soluţii de restaurare dentară;

• astfel, zonele anatomice critice sunt evitate, ceea ce reduce la zero riscul apariției unor probleme cu nervul alveolar inferior sau cu sinusul maxilar. Complicațiile sunt evitate și întreaga intervenție se desfășoară nu numai rapid, ci și în siguranță deplină. 

În ce constă sistemul Fast & Fixed de la Bredent?

Tratamentul este indicat pentru persoanele care mai au puțini dinți rămași pe arcade, cu indicație de extracție, sau celor care au rămas fără niciun dinte. În astfel de situații, tratamentul se poate realiza într-o singură zi, fără să mai fie nevoie de adiție de os. Astfel, timpul de așteptare și numărul vizitelor la cabinetul stomatologic sunt reduse la maxim.

Mai mult decât atât, cu ajutorul tehnologiei PRGF-Endoret, timpul necesar vindecării se poate reduce chiar la jumătate, datorită factorilor de creștere răspunzători pentru regenerarea țesuturilor. Astfel, grație tratamentului Fast & Fixed, vei putea să te bucuri din nou de mâncărurile preferate și îți vei recăpăta încrederea în sine mai repede decât ai fi crezut că este posibil!

 

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
Brai-Cata - Colecteaza selectiv

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Mie, 22 Sep 2021
Euro   Euro   EUR   4.9495   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.2188   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.7509   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.5738   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2386   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.2971   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5306   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   139.4600   Scădere
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Consideraţi că Loteria celor vaccinaţi va impulsiona procesul de imunizare?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

Cele mai comentate

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter