myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Și dascălii dau examene: 700 de candidați la Titularizare

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Concursul național de ocupare a posturilor/catedrelor din învățământul preuniversitar – pe scurt, Titularizarea se desfășoară mâine. La Brașov sunt înscriși 702 candidați pentru circa 1.000 de posturi.

Potrivit portalului Ministerului Educaţiei, pentru anul şcolar 2016-2017, în unitățile de învățământ și cluburile elevilor din Braşov sunt disponibile 209 posturi cu angajare pe perioadă nedeterminată (titularizabile), 572 de posturi netitularizabile (cu angajarepe un an) şi 781 de fracţii de normă care, combinate, pot forma alte catedre/posturi.

În județul nostru, cei 702 candidați sunt repartizați în două centre de examen: Colegiul de Ştiinţe „Grigore Antipa” şi Colegiul Naţional de Informatică „Grigore Mosil” (foto), potrivit prof. Mirela Blemovici, inspector şcolar general adjunct în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov.

209 de catedre titularizabile

Pentru candidaţii cu medie peste 7, sunt catedre cu angajare pe perioadă nedeterminată (titularizabile), inclusiv în municipiul Braşov., în total 209 posturi. Cele mai multe – 64, la fel ca şi în alţi ani, sunt pentru educatori/institutori/profesori pentru învăţământul preşcolar (grădiniţe). 16 dintre acestea sunt pentru grupe cu predare în limba germană, 4 pentru limba maghiară şi 44 pentru limba română (8 sunt pentru grădiniţe din municipiu, restul pentru unităţi din judeţ, în mare parte în mediul rural).
Mai sunt titularizabile şi 75 de catedre de învăţător/institutor pentru învăţământ primar (clasele I – IV). 12 sunt pentru limba germană, 2 pentru limba maghiară şi 61 pentru limba română.
De asemenea, sunt titularizabile 13 posturi pentru Educaţie fizică şi sport: pregătire sportivă de specialitate, pentru cluburile şcolare sportive (CSS).
Catedre titularizabile – mult mai puţine - sunt şi pentru profesori de limba engleză – 8 în total, dar toate sunt la unităţi gimnaziale sau liceale din judeţ. De asemenea, pentru limbile străine, mai sunt titularizabile două catedre de limba franceză, trei de limba germană (una, ca limbă maternă) şi una de limba rromani (la Şcoala Generală din Ormeniş).

De trei ori mai multe posturi pentru suplinitorii calificați

Alte 572 de posturi sunt netitularizabile (au viabilitate mai mică de patru ani), fiind scoase la concurs pe perioadă determinată (un an școlar, de la 1 septembrie 2016 până în 31 august 2017). Şi aici, oferta bogată este pentru educatoare şi învăţători. Sunt 218 posturi de educatoare care se pot angaja pe perioadă determinată (11 pentru clase în limba germană, 7 în limba maghiară, 198 pentru limba română şi două pentru învăţământul special, la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Braşov).
Pentru învăţători, disponibile pe perioadă determinată sunt 184 de posturi, în şcolile din municipiu şi judeţ (6 pentru învăţământ special, 15 pentru clase cu predare în limba germană, 9 pentru clase în limba maghiară şi 154 pentru clase în limba română). Posturi cu angajare pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 4 ani mai sunt pentru Limba engleză (9 în total), limba germană (4), limba franceză (3), limba maghiară (1), limba rromani maternă (6).
De asemenea, mai sunt şi posturi pentru dascăli de educaţie fizică şi sport (11), profesori în centre şi cabinete de asistenţă psihopedagogică (4). De asemenea, sunt disponibile şi 13 posturi pentru profesori itineranţi şi de sprijin, pentru Centrele Şcolare de Educaţie Incluzivă Braşov şi Săcele.
În judeţul Braşov sunt şi 781 de fracţii de normă (de la 2 la 17 ore pe săptămână), norma de predare fiind de minimum 18 ore, care, combinate, pot forma alte câteva sute de posturi..

Minim 7 pentru titulari, minim 5 pentru suplinire

Pentru titularizare, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică sau la inspecţia specială de la clasă, iar pentru angajarea pe perioadă determinată - suplinire, trebuie să obţină minimum nota 5 în ambele cazuri.
Pe de altă parte, sunt discipline pentru care nu există posturi titularizabile, cei care obțin peste 5 – chiar dacă  iau nota 10, putând fi angajați doar ca suplinitori calificaţi.

Excepție pentru absolvenții promoției 2016


În mod excepţional, absolvenţii promoţiei 2016 pot să prezinte adeverinţa de absolvire şi să valideze fişa de înscriere în  20 iulie 2016. Neprezentarea candidaţilor din promoţiile anterioare anului 2016 la validare în perioada precizată atrage după sine anularea înscrierii. Absolvenţii promoţiei 2016 pot participa la proba scrisă din cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor numai după prezentarea adeverinţei de absolvire a  studiilor/programului de pregătire psihopedagogică.

Patru ore de examen

Examenul începe la ora 10.00 şi va dura patru ore, dar candidaţii trebuie să fie prezenţi în sala de concurs cel mai devreme la ora 8.00 şi cel mai târziu la ora 9.00, înainte de comunicarea subiectelor. Absolvenţii promoţiei curente pot valida fişa de înscriere până în dimineaţa examenului (cu condiţia să se fi înscris în prealabil şi să fi susţinut probele practice/inspecţiile la clasă). Ca şi anii trecuţi, candidaţii vor susţine proba scrisă supravegheaţi și video.
Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităţilor naţionale şi baremele de evaluare pentru cele 149 de discipline de concurs sunt asigurate de Centrul Național de Evaluare şi Examinare (CNEE). Lucrările scrise vor fi evaluate în centre constituite la nivel naţional.
Primele rezultate se afişează la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul ministerului în 27 iulie, Contestaţiile la proba scrisă se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene în zilele de 27 și 28 iulie, după afişarea rezultatelor. Rezultatele finale se afişează în data de 3 august. Repartizarea candidaţilor pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în şedinţe publice organizate de centrele de concurs în zilele de 8 și 9 august.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FEG Education

Citește ziarul

Radio TexFm


Insigra Angajeaza

Curs BNR

Lun, 20 Sep 2021
Euro   Euro   EUR   4.9481   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.2275   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.7761   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.5341   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2382   Stagnare
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.2925   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5299   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   140.0000   Scădere
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Vi se pare corectă regula „două locuri de parcare pentru fiecare unitate locativă nou construită”?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

Cele mai comentate

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter