myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. De pe locul al IV-lea, pe locul al 16-lea, la medii de 10, și al 13-lea, la „promovarea” Evaluării Naționale

  • Apreciez !Nu-mi place !-2
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Doar două medii de 10 are în acest an, județul Brașov, față de 30, în 2020, la Evaluarea Națională și ambele provin de la Colegiul Național „Andrei Șaguna” Brașov, care a revenit pe locul I în topul celor mai bune școli (detalii: BRAȘOV. Se va intra mai ușor la liceele râvnite. Numărul notelor de 10 este de patru ori mai mic decât în 2020)

La nivel naţional, 120 de candidați, dintre cei 123.122 prezenți Evaluarea Naţională în această sesiune, au încheiat examenul cu media generală 10, în timp ce anul trecut numărul s-a ridicat 839 (foto 2). În topul județelor, din acest punct de vedere, Brașovul se află acum pe locul al 16-lea, față de locul al IV-lea în 2020, pe locul I fiind Clujul – 15 medii de 10 (față de 88 în 2020), Timiș – 8 și Iași -7 (față de 46, anul trecut).

Dacă, în 2020, cu procentajul de 77,6% de medii peste 5 (așa-zisa promovare, pentru că Evaluarea Națională nu are limită minimă) ne situam între primele 10 județe la nivel național, anul acesta, cu 76,91% dintre candidați având medii peste 5, s-a ajuns la locul al 13-lea. Pe primele trei locuri se află Cluj – 88,6%, Brăila – 86,4% și Prahova – 81,1%.

Pentru 600 de lucrări notele au fost contestate

601 contestaţii au fost depuse, în judeţul Braşov, la Evaluarea Naţională. 320 de  pentru lucrări la Limba română (8,83% raportat la numărul total al elevilor care au dat proba, respectiv 3.625), 267 la Matematică (7,40% raportat la numărul total al elevilor care au dat proba, respectiv 3.610) şi 14 la Limba maternă. Toţi cei care au depus contestaţii au completat şi semnat o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Rezultatele finale vor fi anunţate duminică, 4 iulie.
Media finală obţinută la examenul de Evaluare Naţională va avea o pondere de 80 de procente în calculul mediei de admitere pentru repartizarea în clasa a IX-a. Celelalte 20 de procente din media de admitere sunt reprezentate de media de absolvire a claselor V-VIII.
Absolvenţii de gimnaziu care au studiat în limbile minorităţilor naţionale, pot alege ca la calcularea mediei de admitere să nu fie luat în considerare rezultatul la proba de limba şi literatura maternă. În acest caz, aceşti absolvenţi vor putea opta, la repartiţia în clasa a IX-a, doar pentru locurile la clasele cu predare în limba română.
3.775 de absolvenţi ai clasei a VIII-a (89,33%), din cei 4.226, în total, au fost înscrişi la Evaluarea Naţională în cele 100 de centre de examen, cu mici excepții, școlile în care au învățat.
471 de elevi nu au fost înscrişi, fie că nu au promovat clasa a VIII-a, fie că vor opta pentru un loc în învăţământul profesional sau dual, părinţii acestora din urmă exprimându-şi în scris această opţiune.

 

 


Loading...

loading...

Comentarii  

Raoke Kaka
0 #1 Raoke Kaka 01-07-2021 20:32
Bun asa.... BV-ul a votat primar - de 4 ori- un analfabet. Hi...hi...hi... Cand aveau primar un profesor le-a putit... Au votat unu d-al lor....
De ce ar fi urmasii lor mai destepti decat parintii? Ba este mult prea bine...
Citat | Raportează către un administrator

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Grand Hotel

Curs BNR

Joi, 02 Dec 2021
Euro   Euro   EUR   4.9490   Stagnare
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.3688   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.8169   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.7466   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2465   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.4149   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5304   Stagnare
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   136.6000   Creștere
Anunturi MyTEX

Consideraţi că accesul în biserici ar trebui să fie permis doar celor care au certificat verde?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter