myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. „Maria Petrașcu a ars ca o flacără, pentru toți”

  • Apreciez !Nu-mi place !0

Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

„Nu i-ar fi plăcut ce facem noi aici”, au spus la unison colegii, colaboratorii și prietenii Mariei Petrașcu, care au participat ieri la evocarea ziaristei plecate prematur dintre noi acum trei ani, devenite în ultimii ani simbol viu al luptătorului singuratic pentru adevăr și pentru dreptate, mai ales în ceea ce privește Revoluția din '89.  

Muzeul memorial „Casa Mureșenilor” este cel care a organizat evenimentul „Amintiri despre Maria Petrașcu”. Foști colegi de redacție, jurnaliști, colaboratori, brașoveanul Octav Bjoza, subsecretar de stat, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici, Florin Postolachi, președintele Asociației 15 Noiembrie 1987, Ioan Demi, președintele Asociației Revoluția 21 Decembrie 1989 Brașov, Etelka Babeș, văduva eroului-martir anticomunist Liviu Corneliu Babeș, artistul plastic și scriitorul Gabriel Stan au fost printre cei care au vorbit despre Maria Petrașcu, încercând să nu-i ridice osanale, nu pentru că nu le-ar merita din plin, ci pentru că știau că ar fi respins vehement așa ceva. „Noi ne-am propus, datorită specificității muzeului - memorial - dar și ajutorului și prieteniei pe care le-a acordat Maria Petrașcu Muzeului nostru, să facem această acțiune de suflet de evocare Maria Petrașcu, a unuia dintre cei mai buni jurnaliști contemporani ai Brașovului, un ziarist integru, cu coloană vertebrală, care a luptat curajoasă cu vechile structuri și cu urmașii Securității și ai PCR”, a declarat muzeograful Ovidiu Savu, completat de directorul muzeului, dr. Valer Rus, care a subliniat faptul că Maria Petrașcu este unul dintre „oamenii cetății”, pe care societatea este datoare să nu-i uite și, mai mult, să perpetueze valorile pe care le-au reprezentat și pe care le-au apărat: „Maria Petrașcu a fost un un «om al cetății» și și-a dedicat ultimii ani rememorării eroilor care s-au sacrificat pentru libertate și pentru demnitate. Trebuie să ne recunoaștem și să ne apreciem valorile, să le menținem în atenție”.

Multă putere și pasiune

O femeie puternică, o soție iubitoare și devotată, un ziarist integru și o mamă desăvârșită, care își iubea la nebunie copiii, cu care avea o relație extraordinară, un coleg și un prieten sufletist, un om curajos, pasionat de adevăr și de dreptate, așa au descris-o cei care au avut privilegiul - spun ei - să o cunoască personal. „Ca orice tânăr, a început prin a trimite «compuneri» la ziar, Gazeta de Transilvania, care pe atunci - anii '70 - se numea «Drum nou» și s-a făcut remarcată. A fost trimisă să facă școală de jurnalism, singura fiind atunci «Ștefan Gheorghiu», unde, cu spiritul ei rebel, a intrat în contre cu profesorii. Cea mai fericită clipă a ei, momentul când a fost mai frumoasă ca niciodată, a fost cea a căsătoriei cu Marius Petrașcu, un publicist deosebit de talentat. De fapt, nu poți vorbi despre Maria fără să vorbești și despre el, au făcut niște lucruri extraordinare împreună. În 21-22 decembrie 1989, a fost prima care a aruncat în stradă tot ce ținea de Ceaușescu, au luptat amândoi în noaptea aceea, în tipografie, să iasă primele ziare libere. Era de un entuziasm nebun în perioada aceea, de aici și lupta ei ulterioară îndârjită pentru adevărul despre Revoluție. Au urmat anii '90 când se ocupa de relația cu cititorii brașoveni, era extraordinar ce făcea acolo, apoi a plecat la TVS, unde s-a consacrat cu seria de emisiuni despre eroii autentici ai luptei anticomuniste, dar și despre impostorii Revoluției”, a spus gazetarul Ioan Popa, fost coleg.
„Era atât de puternică, în ciuda faptului că avea și ea foarte multe probleme. Era genul de om care, dacă aveai o problemă, îți sărea în ajutor necondiționat, cu tot sufletul, rar așa om sufletist. Ardea pentru cei din jur, pentru prieteni, colegi. Era în stare să vină să îți dea ultimul leu, să te-ajute acasă în gosopodărie ca tu să te poți ocupa de necazurile tale, să sune la spital, să sune oriunde te putea ajuta. A ars ca o flacără, a avut o combustie extraordinară, poate de aceea a și ars prea repede. În tot ceea ce a făcut s-a consumat. Asta era Maria”, l-a completat alt fost coleg, jurnalistul Adrian Teacă.

Lovitura care i-a grăbit moartea

Ziarista Maria Petrașcu, una dintre cele mai vechi și apreciate colege de breaslă, a încetat din viață după al doilea infarct, în mai puțin de 24 de ore, deși se afla sub supraveghere medicală, în 10 ianuarie 2012. Maria Petrașcu s-a născut într-un sat din Ţara Făgărașului, în 18 septembrie 1953. Și-a dedicat viața profesiei de jurnalist - a lucrat la Drum nou/Gazeta de Transilvania, România Liberă, TVS, Brașovul Tău și site-ul ziare.ro - și familiei.
În ciuda atitudinii ei de luptătoare, a firii ei răzbătătoare, inima Mariei a cedat, nedrept de prematur, când desfășura o muncă titanică de deconspirare a impostorilor care se strecuraseră printre revoluționari și profitau de avantajele oferite de statul român. De altfel, la comemorarea a 22 de ani de la Revoluție, în 22 decembrie 2011, Maria Petrașcu a fost lovită peste față de Demeter Adalbert, din grupul revoluționarilor cu „patalama”, care își vedeau amenințate privilegiile. Agresat în același mod a fost și Ioan Demi, împreună cu care Maria și Sorin Boacă fondaseră Asociația Revoluția 21 Decembrie 1989 Brașov, pentru că Demi a fost cel care s-a pus în fruntea coloanei de muncitori de la ICA Ghimbav, ce au mărșăluit în 21 decembrie 1989 până în Brașov la sediul Comitetului Județean al PCR, rămânând pe baricade până a doua zi.

Acel gest incalificabil a afectat-o foarte tare și Maria Petrașcu s-a închis în ea în următoarele două săptămâni, fapt care i-a afectat starea de sănătate destul de precară și a dus la cele două atacuri de cord care i-au fost fatale. „Mi-e greu să vorbesc chiar și după 3 ani. Îmi aduc aminte ce-am pățit atunci la comemorare în 2011. Pe noi ne-a marcat, nu există săptămână în care să nu ne-aducem aminte despre ea. A fost printre puținele persoane care a știut să se lupte până la epuizare și m-a determinat și pe mine să continui. Îmi spunea mereu, mă certa chiar, că trebuie să conștientizez că eu nu mai sunt doar Ioan Demi, ci cel care a pornit Revoluția la Brașov”, a mărturisit Demi. Și ceilalți prezenți la evocare și-au amintit că, pe cât de exigentă era Maria cu ea însăși, era și cu ceilalți, pe care îi soma să-și respecte statutul și să-și asume menirea. Unii se simt vinovați că nu și-au îndeplinit promisiunile făcute, crezând că va fi timp destul pentru ele.

„Am colaborat cu Maria Petrașcu mulți ani, chiar din 1990, și pot să spun că din cauza curajului de-a mă lăsa să spun adevărul în direct despre impostori și profitori a fost concediată. Voia un proces în justiție al comunismului și începuse cu soțul ei o amplă muncă de documentare pentru a arăta unde, în ce hal va ajunge România, dacă lucrurile vor continua așa, cu securiștii și torționarii cocoțați în funcțiile cele mai înalte. Erau niște vizionari, fiindcă așa este acum România, cum au anticipat ei. Cu două săptămâni înainte de a muri, mă suna aproape zilnic, îmi spunea: «Nu mai pot, nu mai pot să suport! Eu, femeie, să fiu pălmuită în văzul a 300-400 de persoane, printre care jandarmi, polițiști, preoți, oficialități». Sigur că ea era grav bolnavă, însă decesul i-a fost grăbit de acea palmă primită dată de un ins care a scăpat nederanjat până acum”, a punctat Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politic.

Decorată postmortem de președintele României

Jurnalista Maria Petrașcu a fost distinsă post-mortem de președintele Traian Băsescu cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de cavaler, „în semn de recunoștință și apreciere pentru obiectivitatea și profesionalismul de care a dat dovadă de-a lungul unei cariere de excepție în presă, reprezentând un exemplu pentru tinerele generații de jurnaliști”. Conform Legii nr. 29/2000, persoanele decorate cu un ordin, indiferent de gradul pe care îl au, sunt cavaleri ai ordinului respectiv, sunt asimilați gradelor militare și beneficiază de onoruri militare, pe care Maria Petrașcu le-a primit doar la funeralii. Gradul de Cavaler al ordinului este asimilat gradului de locotenent.

Un manifest actual

„Sunt jurnalistă. Îmi fac meseria cu pasiune, aceeași ca și atunci când am scris primul articol de ziar. Nu am obosit, nu m-am plictisit și nu am abdicat de la principiile care guvernează această profesie. Nu m-am îmbogățit financiar, ci doar spiritual. Nu regret și nu voi regreta niciodată vila, mașina, conturile consistente din bănci pe care nu le am. Mă bucur ori de câte ori pot schimba, prin ceea ce fac, puțin din multul și greul angrenaj ruginit ce ține în loc această țară și acest popor. Fiecare milimetru cucerit este pentru mine echivalent cu o mare și muncită victorie! Din toate aceste motive și din multe altele cred ca și în breasla noastră, ce nu a putut scăpa de cancerul generalizat al corupției în care jurnaliștii adevărați sunt sufocați de cohortele de ziariști „tastatură” – sau „tonomat”, dintre care unii au și exercițiul tristelor vremi trecute când scriau orice la comanda partidului comunist totalitar, trebuie să se producă o schimbare majoră. Dar schimbarea aceasta, atât de necesară, trebuie să vină din interiorul breslei și nu dinafara sa, și nu impusă, ci asumată. Altfel ne paște pericolul unei rușinoase înregimentări forțate, politică și economică, iar jurnaliștii vor ajunge să fie doar niște biete și jalnice prelungiri ale unor potentați ai zilei și să ia poziție de drepți înainte să li se ordone acest lucru! Tinerii jurnaliștii pot aduce schimbarea! Cu condiția să accepte apostolatul impus de profesia lor!”, era o postare-manifest de pe blogul ei.

 


Loading...

loading...

Comentarii  

hutanu constantin petru
0 #1 hutanu constantin petru 27-02-2015 20:25
Asa este! O mare profesionista, un suflet dedicat binelui si adevarului!Alat uri de Marius, sunt doi prieteni a caror lipsa o simt...Sa le fie somnul lin si pomenirea vesnica!!
Citat | Raportează către un administrator

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 
Compania APA

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Curs BNR

Mie, 23 Iun 2021
Euro   Euro   EUR   4.9259   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.1259   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.7599   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.4930   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2305   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.3554   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5185   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   141.2100   Creștere

Bitcoin Exchange

Agentii imobiliare Brasov

Anunturi Chirii Brasov

Anunturi MyTEX
Anunturi MyTEX

Va pica Guvernul Cîțu în urma moțiunii de cenzură depuse de PSD?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter