Poze
Video
|
|
Țara arde și baba se piaptănă. Așa se poate sintetiza comunicatul din această seară trimis de primarul Sectorului 4 din București, Cristian Popescu Piedone. Astfel, în timp ce lumea manifestează cerându-i demisia, edilul a anunțat că în memoria tragediei din Clubul Colectiv, că în rondul din zona localului va fi ridicat un monument care se numi „monumentul celor fără de vină”.
”În urma lor ne-a rămas tuturor o durere imensă, care ne-a împietrit. Şi tot în piatră vom săpa pentru totdeauna un monument închinat lor, celor care au pierit atât de tragic, brutal şi absurd, pentru ca noi să deprindem, din păcate, prea târziu, că, întotdeauna când e vorba de vieţile oamenilor, nu este suficient să faci doar ceea ce îţi revine, ci mult, cu mult mai mult, infinit, până la a-ţi da viaţa, aşa cum au făcut-o unii dintre aceşti copii, care astăzi sunt alături de îngeri. După bunul obicei creştin, atunci când un suflet se stinge într-un loc, departe de casă şi de cei dragi, întru pomenirea sa, locul este marcat cu o troiţă sau o cruce, pentru ca familia să aibă unde să se reculeagă, să aprindă lumânări şi să-şi plângă durerea”, spune Primăria Sectorului 4, într-un comunicat de presă transmis în această seară.
„Cu sprijinul unor oameni inimoşi, care au înţeles întotdeauna să sprijine proiecte de suflet, cu lacrimi şi o suferinţă adâncă, respectăm de-a pururi memoria acestor tineri nevinovaţi, ridicând spre Cer ruga noastră şi MONUMENTUL CELOR FĂRĂ DE VINĂ, pe care care vom grava numele tuturor celor care au pierit în urma tragediei din data de 30 octombrie. Foarte curând, în rondul situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, MONUMENTUL CELOR FĂRĂ DE VINĂ va fi edificat, prin aportul unor personalităţi ale vieţi publice, care au răspuns acestei iniţiative a Primarului Cristian Popescu – Piedone”, se mai menționează în documentul Primăriei. În același comunicat apare și o declarație a primarului Piedone care se declară „prăbuşit sufleteşte”.
CITIȚI ȘI:
LIVE TEXT. Protest în Braşov, pentru tragedia din Colectiv!
Tragedia Colectiv! Ce a declarat Adrian Despot anchetatorilor?
Drama Colectiv - Sute de oameni protestează în Piața Universității din București
![]() |
Euro | EUR | 4.9429 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.6098 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.8083 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.8066 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2418 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.6187 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5272 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 125.7900 |
![]() |