myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

STUDIU. Muştar şi maioneză cu aditivi ce pot provoca alergii, scăderea glicemiei, distrugerea smalţului dentar!

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

O statistică mai veche arată că România este pe locul 10 mondial, în ceea ce priveşte producţia de seminţe de muştar (7073 de tone pe an). De asemenea, românii nu pot concepe o ieşire la iarbă verde fără mici şi muştar, sau sărbători fără salată de beof cu maioneză.

Două studii făcute recent arată cât de sănătoase sunt aceste produse, dacă sunt cumpărate din magazine. Concluzia e previzibilă: mulţi aditivi alimentari nu tocmai benefici. În cele 34 tipuri de muștar s-au identificat 9 aditivi alimentari, iar dintre cele 17 tipuri de maioneză analizate, niciunul nu respectă reţeta tradițională.

Studiile fac parte din Campania Națională de Informare și Educare: „Hrană sănătoasă – o investiție pe termen lung în sănătatea noastră“.

Balonare şi crampe abdominale!

Studiul legat de muştar a fost realizat de către o echipă de experți a APC, coordonată de către conf. univ. dr. Costel Stanciu. Asociația Pro Consumatori (APC) a achiziționat din hipermarketuri/supermarketuri 34 tipuri de muştar.

„La fabricarea muştarului industrial analizat s-au folosit următoarele ingrediente: apă, boabe de muştar, făină de muştar, oţet din vin, zahăr, sare, condimente, făină de grâu, ulei de floarea soarelui, betacaroten, riboflavină, disulfit de potasiu, acid citric, amidon modificat din porumb, gumă de xantan, gumă de guar, acesulfam de potasiu, zaharină, tartrazină, sorbat de potasiu, benzoat de sodiu, arome, extract de chili, boia de ardei iute, miere de albine, curcumină şi coriandru“, arată studiul.

„În cele 34 tipuri de muștar s-au identificat 9 aditivi alimentari: acid citric, benzoat de sodiu, sorbat de potasiu, acesulfam de potasiu, gumă de xantan, gumă de guar, arome, disulfit de potasiu, și tartrazină“, spun specialiştii. Aditivii menţionaţi pot provoca alergii, scăderea glicemiei, distrugerea smalţului dentar.

Printre altele:

„E415 – guma de xantan este produsă prin fermentarea glucozei, sucrozei sau lactozei de bacteria Xanthomonas campestris. Poate provoca balonare, flatulență, diaree, crampe abdominale și scăderea glicemiei.

E224 – disulfit de potasiu, aditiv alimentar folosit ca şi conservant. La persoanele astmatice poate provoca probleme respiratorii. Poate cauza alergii şi probleme digestive în doze mari.“, spun specialiştii.

Aditivi care irită pielea, ochii şi mucoasele

În cele 17 tipuri de maioneze analizate s-au identificat aditivii: acid citric, benzoat de sodiu, sorbat de potasiu, acesulfam de potasiu, gumă de xantan, gumă de guar, arome, butilhidroxitoluen (BHT), butilhidroxianisol (BHA), aromă de muştar şi acid lactic.

„În afară de ulei de rapiţă/floarea soarelui, gălbenuş de ou şi oţet, în maioneza industrială s-au mai identificat următoarele ingrediente: apă, zahăr, amestec de condimente (neprecizate ca tip), sare, acid citric (acidifiant), acid lactic (corector de aciditate), EDTA (antioxidant), amidon modificat, gumă de guar, gumă de xantan, gumă din seminţe de caruba, făină de roşcove, benzoat de sodiu, sorbat de potasiu, butilhidroxitoluen, butilhidroxianisol, acesulfam de potasiu, arome, caroteni (coloranţi), luteina (colorant), extract colorant din morcovi, aromă de muștar, beta-caroten (colorant), lapte praf degresat, muştar, arome naturale (neprecizate ca tip), usturoi granulat, suc de lămâie (0,1%), sirop de glucoză-fructoză, praf de ou integral (0,1%) şi proteină din lapte“, se arată în studiu.

Aditivi care irită pielea, ochii şi mucoasele, provoacă alergii şi stări de somnolenţă:

„E202 – sorbat de potasiu, conservant. Este un aditiv ce irită pielea, ochii şi mucoasele. Poate fi genotoxic și mutagen pentru celulele sângelui uman.

E211 – benzoat de sodiu este un conservant cu acțiune antibacteriană și antifungică în mediul acid. Asupra acestuia planează suspiciuni cu privire la generarea unor alergii.

E320 – butilhidroxianisol (BHA), aditiv alimentar folosit ca antioxidant. Poate provoca alergii şi stări de somnolenţă. Poate induce sindromul de hiperactivitate (ADHD), este carcinogen şi cu efecte estrogenice.

E330 – acidul citric, agent de reglare a acidității. Cel mai bine documentat efect al acidului citric este distrugerea smalţului dentar, acesta favorizând apariţia cariilor dentare. Acidul citric nu este recomandat în alimentaţia copiilor.  Nu trebuie consumate alimente ce conţin acid citric de către cei care au afecţiuni cardiovasculare sau renale, afecţiuni ale aparatului digestiv şi diaree “, se mai arată în studiu.

sursa foto: APC

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
Brai-Cata - Colecteaza selectiv

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Vi, 26 Noi 2021
Euro   Euro   EUR   4.9491   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.3869   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.8407   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.7398   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2489   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.4377   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5304   Stagnare
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   134.4400   Scădere
Anunturi MyTEX

Consideraţi că este necesară construirea unei parcări subterane în fața Gării Brașov?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter