myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Cu video BRAŞOV. Salariaţii de la Uzina „R” ameninţă cu greva foamei

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Peste 150 de persoane de la Uzina „R” Feldioara, dintre cei 480 de angajaţi, au pichetat astăzi Prefectura Braşov, pentru a-şi manifesta astfel nemulţumirile. În acelaşi timp, colegi ai lor şi salariaţi de la mina de exploatare a uraniului din Suceava au continuat protestele în Capitală la sediul Companiei Naţionale a Uraniului (CNU). Sindicaliştii ameninţă că vor intra în greva foamei dacă Executivul nu alocă fondurile necesare pentru continuarea activităţii la sucursala CNU de la Feldioara. Instituţia a înregistrat anul trecut o pierdere de aproape 21 de milioane de lei. Problemele companiei s-au agravat după ce a pierdut contractul cu singurul client, Nuclearelectrica. O firmă canadiană a câştigat licitaţia de livrare a uraniului.

Salariaţii sunt nemulţumiţi de încălcarea Contractului Colectiv de Muncă în vigoare de la Compania Naţională a Uraniului, precum şi de încălcarea protocolului încheiat de Sindicatul Exploatare-Preparare Uraniu împreună cu CNS „Cartel Alfa”, Ministerul Energiei, Ministerul Economiei şi CNU, luna trecută. Nu a fost respectat nici memorandumul aprobat de Guvern, în 31 august, prin care se acorda un ajutor de salvare CNU, de 62 de milioane de lei, urmând ca să se facă demersurile necesare pe lângă Comisia Europeană pentru obţinerea aprobării acestei sume drept ajutor de salvare. Aceste informaţii erau conţinute într-o minută încheiată acum o săptămână în urma unei întâlniri între sindicat, reprezentanţii Ministerul Energiei şi cei ai CA al CNU. Aceştia din urmă se angajaseră să facă demersurile necesare pentru ca în această săptămână să fie desemnat un director general la CNU şi să se identifice posibilităţile de acordare, în cel mai scurt timp, a unui avans la drepturile salariale aferente lunii august.

„Pe luna august salariaţii noştri nu şi-au primit drepturile salariale şi, după cum se mişcă lucrurile, perspectivele sunt sumbre, pentru că nu există lichidităţi în momentul de faţă. Există un protocol în care este vorba de funcţionarea corectă a Companiei Naţionale a Uraniului, obţinerea avizelor necesare pentru a fi un competitor pentru egalitate de şanse, inclusiv la nivel european, adică să putem să vindem acel material şi în Europa şi nu doar să fim furnizori captivi către Nuclearelectrica (Societatea Naţională Nuclear Electrica - SNN, nota red.). Deşi, conform legii, putem furniza numai către Nuclearelectrica , aceasta a făcut o licitaţie, încălcând legea. OUG 126/2000 prevede clar ca SNN să preia din producţia curentă a companiei uraniul necesar funcţionării reactoarelor 1 şi 2 şi chiar urma să intrăm şi pe grupurile 3 şi 4 de la Cernavodă. Noi suntem furnizori captivi şi nu putem furniza uraniu decât societăţii Nuclearelectrica sau la rezervele de stat. Cerem să se respecte legea, în sensul de a se acumula acel material octoxid de uraniu la rezervele statului. Există un blocaj, pentru că unii spun că aceste rezerve sunt pline. Dorim să se cumpere acel stoc rămas nevalorificat, în urma încetării unui raport contractual cu Compania Naţională a Uraniului care a fost reziliat la sfârşitul lunii august”, a declarat prim-vicepreşedintele Sindicatului Exploatare-Preparare Uraniu, Gabriel Farnas (video 1 şi 2), angajat al Uzinei „R”.

„Lucrăm împreună soţ-soţie, nu am luat salariile şi copiii încep luni şcoala”

Salariaţii prezenţi la protest au spus că le este teamă că fabrica de la Feldioara se va închide, iar găsirea unui loc de muncă pentru cei mai mulţi dintre ei va fi o mare problemă. „Sunt multe cupluri angajate, lucrăm împreună soţ-soţie, vă daţi seama ce înseamnă ca nici unul să nu ia salariu. Luni începe şcoala şi pentru copiii noştri, iar noi nu am primit banii de mai bine de o lună”.
Farnas a mai afirmat că problemele la Compania Naţională a Uraniului au început în urmă cu cinci ani, dar s-au acutizat începând din anul 2015. „Avem colegi la Bucureşti care urma să se întâlnească cu domnul Victor Grigorescu, ministrul Energiei. Dacă rezultatele discuţiilor nu vor fi cele aşteptate de noi, vom intra în greva foamei la Bucureşti”, a subliniat Gabriel Farnas.

După 20 de ani: „Nu ne vindem ţara!”

Acţiunea de protest s-a desfăşurat fără incidente, doar din când în când se auzeau scandări şi vuvuzele. Singurul banner afişat, în afară de cel cu care se identificau a fost „Noi vrem să muncim, nu să cerşim!”, slogan pe care l-au şi scandat, alături de cereri de demisie la adresa Danielei Lulache, directorul general al Nuclearelectrica, şi a lui Victor Grigorescu, ministrul Energiei. După 20 de ani de când era refrenul protestelor sindicale, în faţa Prefecturii Braşov a răsunat: „Nu ne vindem ţara!”, completându-l pe cel cu „Afară, afară cu trădătorii de ţară!”, aluzie în primul rând la Lulache.
Prefectul Ciprian Băncilă (video 3) şi subprefectul Diana Borş, s-a întâlnit cu reprezentanţii salariaţilor, de fapt a acceptat să intre la discuţii câţi protestatari au vrut, aceştia cerându-i să intervină la Guvern pentru a salva locurile de muncă de la Uzina „R” Feldioara. Împreună cu juriştii Prefecturii şi cu liderii sindicali, printre care Fănică Gabor, preşedintele filialei CNS Cartel „Alfa”, la care este afiliat sindicatul din CNU, a fost elaborat un memoriu care a fost trimis la Guvern.

Citiţi şi:

BRAŞOV. „Vrem să muncim, nu să cerşim”

Sindicaliştii de la Uzina „R” Feldioara continuă protestele

UPDATE BRAŞOV. Pichetarea Prefecturii are loc joi

Sindicaliştii de la Uzina „R” protestează în Capitală; mâine vin la BRAŞOV

 

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Curs BNR

Mie, 18 Mai 2022
Euro   Euro   EUR   4.9472   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.7020   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.8347   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.7195   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2472   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.6646   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5294   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   128.8200   Creștere
Anunturi MyTEX

Consideraţi că în acest moment este bine să se renunţe la cota unică?

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter