myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Concursuri printre copii, pentru o alimentație sănătoasă

  • Apreciez !Nu-mi place !+1
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Copii din toate ciclurile de învățământ preuniversitar din județul Brașov au participat la 15 concursuri, pe parcursul lunii martie. Scopul organizării acestor competiții a fost promovarea alimentației sănătoase, potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Brașov.

Pe lângă livrarea laptelui și a produselor lactate, a cornului și a fructelor, măsurile educative sunt parte integrantă a programului pentru școli al României, așa cum prevede legislația în vigoare.

După cum precizează sursa citată, cei mai mici participanți la program au fost copiii de la Grădinița cu Program Săptămânal „Pinocchio” Făgăraș, care au învățat despre miere și beneficiile ei și în urma vizitei la piața agroalimentară.

Preșcolarii au luat parte la 10 concursuri, în cadrul cărora au răspuns la întrebări despre sursele de vitamine sau substanțele nutriționale aflate în lapte. Tot la întrebări legate de lapte ca sursă de calciu au răspuns elevii Colegiului Tehnic „Simion Mehedinți” Codlea.

Numărul de zile tematice alocate în total activităților educative s-a ridicat la 41.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Curs BNR

Lun, 23 Mai 2022
Euro   Euro   EUR   4.9472   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.6322   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.8254   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.7915   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2438   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.6225   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5294   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   129.3300   Creștere
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Consideraţi că Ucraina este pregătită în acest moment să adere la Uniunea Europeană?

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter