myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAŞOV. Grădiniţa nr. 26 „Junior” şi Liceul „Andrei Mureşanu”, unităţi premiate de Ministerul Educaţiei Naţionale!

  • Apreciez !Nu-mi place !+1
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Ministerul Educației Naționale (MEN) a premiat marți, 7 mai, în cadrul unei ceremonii organizate la Colegiul Național „Sfântul Sava” din Bucureşti, câștigătorii Concursului Național „Recunoștință făuritorilor Marii Uniri”.

Diplomele de merit au fost înmânate de ministrul Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, precum și de secretarul de stat în MEN, Lixandru Florin.

Concursul s-a adresat atât preșcolarilor și elevilor din învățământul preuniversitar (secțiuni: creație literară - versuri, proză, eseuri, arte vizuale și muzicale, creații media), cât și studenților (domeniul arte vizuale) din cadrul a 18 universități din țară.

Competiția a constat în elaborarea unei lucrări originale, reprezentativă pentru viziunea autorului, obiectivul urmărit fiind stimularea creativității participanților.

Braşovul a obţinut două premii importante, prin Grădiniţa cu Program Prelungit „Junior” nr. 26, coordonatori prof. Ana Maria Rusen şi prof. director Ioana Tinela Piştea, cu lucrarea „La mulţi ani, România, din suflet de Junior” - locul 2 la secţiunea Media - Învăţământ Preşcolar, şi Eva Şeicanu, elevă la Liceul „Andrei Mureşanu”, coordonator prof. Maria Erneanu - locul 3 cu lucrarea „Odă României Unite” la secţiunea Literatură - Învăţământ Primar.

În ceea ce priveşte premiul obţinut de Grădiniţa PP „Junior” nr. 26, directorul unităţii a spus că întregul colectiv merită toate felicitările pentru munca depusă în cadrul acestui proiect, care, iată, a fost răsplătită cum se cuvine.

Premiile la secțiunea Media au fost înmânate de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, iar la celelalte secțiuni au fost înmânate de către secretarul de stat al MEN, Ionel Florian Lixandru.

Cu această ocazie, amintim că Grădiniţa cu Program Prelungit „Junior” nr. 26 Braşov organizează joi, 16 mai, între orele 9.30 şi 10.30, ziua porţilor deschise.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


FEG Education

Curs BNR

Mie, 05 Aug 2020
Euro   Euro   EUR   4.8336   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.0757   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.3448   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.4832   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2467   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.0762   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4714   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   140.1300   Scădere
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Va reuşi Corona Braşov să promoveze în Liga 3?

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter