myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. A murit Mircea Sevaciuc, primul lider al Mişcării „15 Noiembrie 1987”

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

La doar 65 de ani, Mircea Sevaciuc (foto, centru), unul dintre eroii „novembriști”, s-a stins luni din viață, doborât de o boală care l-a chinuit în ultima perioadă. Mircea Sevaciuc era membru fondator al Mişcării (ulterior numită Asociația) „15 Noiembrie”, iniţiator al Primei Întruniri a Rezistenţei Române de la Braşov, din septembrie 1990.
Luptătorul anticomunist a fost unul dintre cei 61 de novembrişti condamnaţi pentru că au avut curajul să strige în stradă, în plină dictatură, „Jos Ceauşescu! Jos comunismul!”. Era 15 Noiembrie 1987, ziua revoltei pornite de muncitorii uzinei de autocamioane Steagul Roşu, care au ieşit în stradă pentru a protesta, nemaisuportând foamea, frigul, întunericul și teroarea. Lor li s-au alăturat 10.000 de braşoveni, în ceea ce avea să fie cea mai semnificativă acțiune anticomunistă de la finele anilor ‘80, „scânteia” pentru Decembrie ’89. Revolta a fost reprimată brutal, sute de muncitori fiind anchetați și câteva zeci, consideraţi capii revoltei, fiind torturaţi de Securitate, apoi condamnați într-un simulacru de proces. 61 au fost deportaţi, fiind împrăștiați în toată țara. Alții au primit arest la domiciliu în Brașov, având „dreptul” să meargă doar la serviciu.
Mircea Sevaciuc a fost deportat la Rădăuţi, cu interdicţia de a mai intra în Braşov vreodată. După Revoluție, a revenit la Brașov și a devenit unul dintre membrii fondatori ai Mişcării „15 Noiembrie”. Inițiator al Primei Întruniri a Rezistenţei Române de la Braşov, din septembrie 1990, Mircea Sevaciuc este semnatarul și inițiatorul Proclamaţiei de la Braşov, din 15 noiembrie 1990. La propunerea lui, Doina Cornea (cea care i-a susținut pe novembriști și a avut de suferit pentru asta) a primit titlul de cetățean de onoare al Brașovului, iar pârtia Bradul din Poiana Brașov a primit denumirea de Pârtia Bradul lui Babeș, în cinstea eroului Liviu Cornel Babeș, care și-a dat foc pe pârtie în 2 martie 1989, semn de protest față de teroarea comunismului din România. Tot Sevaciuc a fost iniţiatorul evenimentului intitulat „Un an fără luptătorul pentru libertate Werner Sommerauer” (luptător anticomunist neobosit din 1969 și apărător intransigent al drepturilor omului, Werner Sommerauer a murit în 2 aprilie 2014, fiind  decanul de vârstă al „novembriștilor”). De altfel, Mircea Sevaciuc a fost mereu preocupat de păstrarea memoriei și perpetuarea modelelor morale oferite de luptătorii anticomuniști,

Împreună pentru sănătatea comunității brașovene!

Mircea Sevaciuc va fi înmormântat în cimitirul Bisericii „Sf. Cuvioasa Paraschiva” din Triaj. Marți, la ora 16.30, va avea loc priveghiul, la camera rece a lăcașului de cult, iar înmormântarea va fi miercuri, de la 13.30, la aceeași biserică.

Dumnezeu să îl odihnească!

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Insigra Angajeaza

Curs BNR

Lun, 25 Mai 2020
Euro   Euro   EUR   4.8396   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.4406   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.4098   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.5685   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2509   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.1766   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4745   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   138.0400   Scădere
Anunturi MyTEX

Credeţi că ar trebui renunţat la măsurarea temperaturii la intrarea im magazine?

                       
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter