myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Povești din Târgul de Crăciun. Despre delicii tradiționale și cadouri „brașovecuadoriene”

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Târgul de Crăciun din Piața Sfatului, deschis de 1 decembrie, odată cu Orașul din Poveste, este plin de cadouri și bunătăți de toate felurile. Printre produsele alimentare se numără ciocolata, dulcețurile, turta dulce, conservele de toamnă, brânzeturi și produse tradiționale din carne de la producători din județ, castane coapte sau turtă dulce, ori celebrele fructe uscate trase în ciocolată amăruie sau biscuiții și turta dulce din Republica Moldova. Nu lipsesc suvenirurile și decorațiunile, iar copiii pot să îi lase scrisorile lui Moș Crăciun chiar în cutia sa poștală și pot învăța de la artiștii locali tehnici de fabricare a decorațiunilor pentru brad, în cadrul atelierelor gratuite, care au loc în fiecare zi. Tot pentru copii, în Piața Sfatului a revenit caruselul care a făcut deliciul micuților.

Imobiliare.ro

Creațiile Electrei și cum a ajuns un glob „pictat” de lână la Regina Angliei

Ornamentele Electrei sunt deja o prezență obișnuită în Târgul de Crăciun din Brașov. Din lână netoarsă, prin împâslire, Electra și Alghi transformă orice boț de lână în globuri, coronițe și alte ornamente, doar cu ajutorul unui ac special. „Împâslirea are două tehnici pe care le folosim separat sau combinat. Lâna netoarsă fie se bate, prin frecare cu apă fierbinte și săpun - așa-zisa lână fiartă  - fie se folosește acul de împâslit, un ac lung cu striații, cu care se pot realiza sculpturi în lână, prin împungeri repetate, sau picturi, dacă folosim culori diferite ale lânii”, explică Electra. În căsuța ei cu decorațiuni de poveste se găsesc coronițe pentru decorat ușile, jucării pentru pom, papucei și pălării, dar mai ales globuri, care mai de care mai haioase: bufnițe, reni, oițe - care sunt și cele mai vândute, ursuleți, arici, veverițe, pisicuțe, lei, broscuțe, moși-Crăciun și elfi, dar și globuri „pictate”, cele mai scumpe dintre globuri, dacă un preț de 60 de lei pentru o muncă de până la trei zile poate părea „scump”. Acum doi ani, unul dintre globurile „pictate” a ajuns la regina Angliei, chiar la Buckingham Palace. „O fetiță din București îi scrie în fiecare an Reginei Angliei de Crăciun și îi trimite câte un mic cadou din România. Anul trecut, i-a trimis unul dintre globurile noastre pictate, iar pentru Lady in Waiting, doamna de onoare a Reginei, un glob Moș Crăciun”, explică Electra. Fetița - Sofia Ene - a primit și o scrisoare de mulțumire din partea Palatului Buckingham, cu semnătura doamnei de onoare, Mary Morrison: „Dragă Sofie, îți mulțumim pentru scrisoarea ta, pentru fotografia cu tine călare pe cal și pentru urările frumoase de Crăciun. A fost foarte frumos din partea ta să ne scrii și foarte generos să ne trimiți în dar cele două globuri împâslite făcute de prietena ta și decorate cu scene de Crăciun, pentru mine și pentru Regină, care apreciază foarte mult gestul tău grijuliu. Sper să ai un Crăciun foarte fericit, un An Nou plin de pace și îți mulțumesc, încă o dată, pentru că ne-ai scris așa cum ai făcut-o. Cu sinceritate, Mary Morrison, Lady in Waiting”. Copiii care vor veni la târg vor avea ocazia să învețe și ei tehnica împâslirii, la atelierele pe care Electra le organizează în Căsuța lui Moș Crăciun, gratuit.

Sticlarii din Șchei

În căsuța-poartă de intrarea dinspre Mureșenilor, Dan Postovar lucrează la ornarea unor globuri pe care tot el le-a suflat, din tuburi de sticlă. Este șcheian și face deja parte din afacerea pe care a început-o tatăl său, prin anul 2000. Mai întâi cu obiecte utilitare din ceramică - farfurii, căni și oale pentru sarmale - pe care le fac după metode străvechi. Prin 2011 familia de meșteri s-a gândit ca în perioada sărbătorilor să-și îndrepte atenția spre globuri pentru pomul de Crăciun, vârfuri de brad și alte figurine decorative din sticlă. „Globurile sunt făcute integral de noi, de la suflatul formei și până la produsul finit, care este pictat și ornat manual“, explică Dan. „Piața decorațiunilor de Crăciun este suprasaturată de globuri de plastic sau polistiren, fabricate industrial. Noi vrem să păstrăm tradiția globurilor tradiționale, făcute din sticlă și pictate de mână, care sunt mai valoroase”, spune artistul.

Pentru un glob, durează vreo 20 de minute suflatul, 15 minute realizarea fondului, iar pictura poate dura între 10 minute și câteva zile, în funcție de complexitatea lucrării. „Suflatul nu necesită forță și pentru că acum tehnologia s-a modernizat, lucrul nu se mai realizează într-un mediu toxic. Practic, e ca și când ai sufla într-un balon de săpun”, spune meșterul sticlar. Nici o lucrare nu este imposibil de realizat și nici nu i se pare grea, însă necesită doar procedee mai elaborate și perioade de răcire a materialului. Din suflat și cu ajutorul unui clește cu care alungește sticla, realizează fulgi de nea, unele dintre cele mai elaborate vârfuri de brad, sau cerbi și reni cu coarne bogate, figurine care sunt de asemenea gata de agățat în bradul de Crăciun. La acest târg, cel mai scump glob este cel cu portretul Reginei Maria, blazonul Casei Regale și un motiv de port popular. Globul este unicat și costă 500 de lei, însă prețurile globurilor obișnuite sunt mult mai accesibile. De exemplu, un glob măricel pictat cu peisaje de iarnă este 40 de lei. Atracția copiilor sunt însă bomboanele pe care le oferă gratuit, globurile în formă de animale și globurile cu fața lui Grinch, cel care a furat Crăciunul. Familia Postovar este și ea prezentă în cadrul atelierelor din Căsuța lui Moș Crăciun, unde copiii vor putea învăța cum să-și decoreze propriul glob.

Castanele coapte, o curiozitate pentru mulți

Dacă pe vremuri castanele coapte erau obișnuite printre bunătățurile de la târguri, anii comunismului au șters din memoria multora aceste delicatese, care sunt crescute chiar în România. Chiar dacă nici el n-a prins vremurile bune, Cristi, de la Căsuța cu castane coapte, a decis să reînvie acest obicei, preluat „din afară“, de pe unde a lucrat. „În Germania mai ales și în alte țări din Europa, castanele coapte se vând peste tot. Dacă la ei se vând, am zis să facem și noi la fel. O idee bună e o idee bună, și e păcat să nu o punem în practică și la noi“, zice Cristi. Castanele, aduse de la Baia Sprie, sunt coapte pe loc, într-un cuptor special, iar recordul de vânzare a fost chiar în prima zi de târg, când s-au vândut 50 de kilograme. „Mulți nu știu cum se mănâncă, iar alții spun că n-au mai mâncat castane coapte din copilărie“, zice el. Dincolo de cuptorul special, care a costat câteva mii de euro, secretul coacerii castanelor constă în crestătura cojii, care nu trebuie să ajungă la miez. Dacă și miezul este crestat, castanele se usucă la copt și nu mai sunt bune. Și nu strică nici un praf de sare, înainte de a fi date la cuptor.

O poveste cu trandafiri

Povestea dulcețurilor „Rose Story“ pornește de la de la 3.000 de metri pătrați de teren în Teliu, pe care cresc 6.000 de fire de trandafir, și de la două livezi bătrânești din Teliu și Viștea. Mariana și Marius povestesc despre asta cu mândrie și umor, ca oamenii care și-au schimbat destul de recent modul de viață și au început o afacere care dă roade. Primul produs cu care au ieșit pe piață a fost dulceața de trandafir, din care în luna mai anul trecut au avut prima recoltă. Acum, din trandafiri, din fructe de livadă sau chiar din fructe de pădure pe care le cumpără de la culegătorii din Teliu, fac dulcețuri, siropuri, șerbet, gemuri, peltea, chiar și ceai, lichior, săpun cu proprietăți medicinale sau săculeți parfumați de trandafir care te ajută să dormi ca un bebeluș. „Făcute personal, cu metode tradiționale și respectând normele europene. Adică, lingură de lemn și oală de inox cu trei funduri, că dulceața nu se mai face în cratiță, că nu corespunde normelor europene!“, se amuză Mariana. Găsești în rafturile căsuței de la târg dulceață de trandafiri, căpșuni, pere, gutui, prune, cireșe, vișine, caise, și chiar struguri, lângă șerbeturi de căpșuni, cireșe sau lămâie - „de-aia eco, pe care nu scrie că n-ai voie să mănânci coaja“, deși lâmâi crede că n-o să mai cumpere pe viitor, că are destul fructe neaoșe. Până și dulceață de liliac a făcut, și de măceșe, și vin cu aromă de trandafir. Asta, pe lângă „explozia de baie cu trandafir“ - o bilă cu săruri de baie care se comportă ca o pastilă efervescentă. Sau apa de trandafir, despre care Mariana spune că sunt singurii producători din județul Brașov care o fabrică.

Cea mai bună dulceață

Mariana nu se ferește să-și împărtășească rețeta de dulceață de trandafiri. Florile trebuie culese dimineața pe rouă, înainte de a răsări soarele. Se aleg doar petalele, care se freacă apoi cu zeamă de lămâie, cu mâna, până când se obține o pastă vișinie în care petalele aproape că nu se mai văd. Volumul ocupat în vas se diminuează astfel de zece ori. Pasta de petale și suc de lămâie se ține apoi la frigider 24 de ore, într-un vas acoperit. A doua zi, pasta se amestecă în siropul de zahăr, care se face dintr-o cană cu apă și o cană cu zahăr la „o căciulă“ de petale de trandafir. Orientativ, căci Mariana folosește un linguroi de lemn, mare cam cât o căciulă. Când apa și zahărul devin „miericică“, se adaugă pasta de petale de trandafir, cu atenție la „căciulă“, ca să se respecte cantitățile. Totul se mai lasă la fiert un timp, apoi se toarnă fierbinte în borcane, care se dau la rece, așezate pe capac, ca să țină mult și să nu le strice mucegaiul.

Cadouri brașovecuadoriene

O căsuță care nu poate fi trecută cu vederea este cea a Andreei De la Torre Teran, o brașoveancă măritată cu un ecuadorian, care a adus la târgul de Crăciun o mulțime de căciulițe colorate înfățișând personaje din desene animate, dar și unele obiecte de influență ecuadoriană. Și aici e o întreprindere de familie: Andreea croșetează de zor căciulițe din lână, în timp ce soțul său împletește brățări multicolore din ață, după o tehnică din Ecuador, care se bazează pe noduri, sau meșteșugește tamburine din piele și lemn, sau pipe din nucă de cocos, bambus și ceramică. Fiecare brățară are sute de noduri, pentru care nu se folosesc ustensile speciale, ci doar degetele creatorului. Ecuadorienii le dăruiesc ca simboluri ale prieteniei, dar și ca talismane norocoase.

Din cămara de acasă

Niciun târg de Crăciun n-ar fi târg dacă nu ai putea cumpăra și produse alimentare de sezon, mai ales din cele țărănești, tradiționale: cârnați, slănină, pastramă, jumări, brânză de burduf, caș și alte bunătățuri cu gustul de acasă, pe care unii nu mai au timpul, știința sau posibilitatea să și le facă singuri. Rotbăvenii de la Ferma Cățean se laudă cu cei 29 de ani de când sunt pe piața brașoveană, cu clienți care le sunt fideli de ani buni - și nu numai de sărbători - dar și cu rețetele tradiționale și cu brânza de burduf medaliată cu aur la Bruxelles, în 2015. Sunt producători direcți, de la crescutul animalelor până la produsul finit, și folosesc doar conservanții tradiționali din orice casă de pe vremuri - sare, piper, usturoi din grădină, boia și fum de fag și de carpen, din afumători „la rece“. Ferma Istrate, de la Fundata, se laudă și ea cu brânza de burduf în coajă de brad, piept de porc, pastramă de vițel și de berbecuț sau slănină afumată, alături de cârnații care se vând ca pâinea caldă. Și pentru că înțelegerea dintre etnii se vede cel mai bine la mâncare, în târg sunt și produse tradiționale ungurești sau nemțești, alături de cele românești, la fel de arătoase și cu la fel de mulți clienți.

Foto: Andrei Paul/Primăria Brașov

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
Imobiliare.ro

Poza zilei

 
Brai-Cata - Colecteaza selectiv

Citește ziarul

Radio TexFm


Hornbach - Alatura-te echipei!
Vrei sa-ti dezvolti afacerea?

Curs BNR

Vi, 27 Mar 2020
Euro   Euro   EUR   4.8332   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.3890   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.3759   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.5616   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2444   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.1169   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4712   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   136.5600   Creștere
Anunturi MyTEX

Se va descurca județul Braşov cu 12 paturi de ATI complet echipate?

                       
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter