myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

O zi de vineri mai specială

  • Apreciez !Nu-mi place !-3
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Această zi de vineri, de dinaintea Bobotezei, este una mai specială, fiind prima aliturgică din 2020. Zilele aliturgice sunt cele în care nu este oficiată în Biserici slujba Sfintei Liturghii, în care se face meditaţie profundă, sunt zile de rugăciune şi de bucurie spirituală, când se fac slujbele Ceasurilor și Vecernia. Zilele aliturgice de pe parcursul anului sunt Vinerea Patimilor, luni și marți din prima săptămână a Postului Paștelui, miercuri și vineri din Săptămâna Brânzei, vinerea dinaintea Crăciunului și cea de dinaintea Bobotezei, când aceste praznice cad duminică sau lunea. Însă, spre deosebire de cele mai mute dintre zilele aliturgice, care sunt însoțite de ajunare (post negru), astăzi este zi de harți, de dezlegare la orice fel de mâncare.

Conform calendarului ortodox, în această zi mai are loc şi pomenirea prorocului Maleahi, a Sf. Muceinuc Gordie, a Cuviosului Petru Stegarul, a unor sfinţi mucenici: o maică împreună cu cei doi fii ai ei, care în foc s-au săvârşit, și a Sfintei Cuvioase Genoveva, ocrotitoarea Parisului.

 

 


Loading...

loading...

Comentarii  

Raoke Kaka
0 #1 Raoke Kaka 03-01-2020 11:05
Nu ar fi mai bine ca să aibă B.O.R.-ul măcar vreo 365 de zile „aliturgice”? Și salariile paraziților în sutană să nu mai fie plătite de la buget ci doar din contribuțiile prostimii?
Credincioșii să cotizeze X% din salariu sau pensie pentru cultul de care declară că aparțin, ca-n Occident.
Citat | Raportează către un administrator

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Vi, 12 Aug 2022
Euro   Euro   EUR   4.8909   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.7450   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.7696   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   5.0380   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2455   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.7206   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5007   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   124.3800   Scădere
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Consideraţi că şi primarul Coliban este vinovat de mirosurile din oraş?

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter