myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Și la BRAȘOV. Amenzi de peste 2 milioane de lei, după ce s-au găsit la vânzare produse din carne stricate... Nereguli și la preparatele „țărănești”, „de casă” sau „tradiționale”

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Comisarii Protecției Consumatorilor au aplicat amenzi de peste 2 milioane de lei, în urma unei acțiuni de verificare a modului de comercializare a produselor din carne.

Controalele au avut loc înaintea sărbătorilor de iarnă, dar rezultatele au fost făcute publice săptămâna aceasta.
Astfel, conform bilanțului, în perioada 25 noiembrie - 13 decembrie 2019, comisarii au controlat 977 operatori economici, dintre care la 663 au fost constatate deficiențe.

În cadrul acțiunii, au fost prelevate 20 eșantioane de produse din carne, iar analizele de laborator au arătat că rezultat două nu se încadrau în prevederile legale.

Comisarii ANPC au oprit definitiv de la vânzare 1.840 kg produse din carne, în valoare de 35.332 lei, deoarece aveau parametrii neconformi și/sau erau expirate. Alte aproximativ 2,7 tone de produse din carne, valorând 64.164 de lei, au fost oprite temporar de la comercializare, până la remedierea neconformităților (ex: de etichetare).

De asemenea, au fost date 366 de avertismente și 381 de amenzi contravenționale în valoare de 2.097.500 lei.

Produse expirate și de două săptămâni

În cadrul acțiunii, au fost găsite diverse produse, precum cârnați, cremvurști, coaste afumate etc. stricate (cu culoare, gust și miros modificate, cu urme de mucegai) sau cu arsuri de congelare și acumulare de gheață în ambalaj.
Spre exemplu, comisarii au găsit salam de vară expirat de două săptămâni, șunculiță țărănească expirată de 6 zile, gușă afumata expirată de 15 la zile, cârnați oltenești expirați de 7 zile, slănină afumată cu data durabilității minimale depășită de 16 zile ș.a..

Au fost și cazuri în care s-au descoperit deficiențe de informare (lipsa parțială sau totală a elementelor de identificare-caracterizare obligatorii). La 28% dintre operatorii economici controlați nu se asigura informarea consumatorilor cu privire la prețuri.

Produsele „țărănești”, pline de aditivi, stabilizatori și conservanți

Nu în ultimul rând, comisarii au descoperit că se foloseau denumiri care să inducă în eroare clienții.

„Se comercializau produse din carne la care s-a constatat utilizarea sintagmelor «Țărănesc», respectiv «Casei», care sugerau consumatorilor ca produsele sunt unele obținute similar cu cele fabricate în gospodăria proprie (în casă), cu ingrediente naturale, în realitate produsele aveau în lista ingredientelor aditivi din categoriile antioxidanți (eritorbat de sodiu, acid ascorbic, acid eritorbic), agenți de îngroșare (caragenan), stabilizatori (trifosfați de sodiu, polifosfati de sodiu), potențiatori de aromă (monoglutamat de sodiu), conservanți (acetat de sodiu, nitrit de sodiu) etc..

Astfel, prin sintagmele «Țărănesc», respectiv «Casei» din denumire, cu impact psihologic asupra consumatorilor (știut fiind că produsele de casă sau cele din gospodăriile țăranilor sunt apreciate de consumatorii români), aceștia sunt indusi în eroare prin prezentarea, prin orice mijloace, a unor afirmații și indicații care nu sunt conforme cu parametrii ce caracterizează produsele”, au explicat reprezentanții ANPC.

De asemenea, într-un caz se comercializau cârnați și slănină pe a căror etichetă se menționa «Produs tradițional», fără ca operatorul economic să dețină atestat de produs tradițional.

Probleme s-au găsit și la promoții. Drept exemplu, într-un caz, erau afișate pliante ce făceau referire la o promoție, fără ca produsul să fie în stoc.
Alte abateri constatate: neafișarea denumirii societății, mijloace de măsurare neverificate metrologic sau cu verificarea metrologică expirată, lipsa registrului unic de control și a autorizației de funcționare, etc..

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
Comprest - Colecteaza Separat!

Citește ziarul

Radio TexFm


Curs BNR

Joi, 02 Iul 2020
Euro   Euro   EUR   4.8319   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.2813   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.3578   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.5376   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2510   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.1489   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4705   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   137.2200   Creștere
Anunturi MyTEX

Credeţi că va fi pus în practică Planul Național de Investiții și Relansare Economică?

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter