myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Update BRAȘOV. Inspectoratul Școlar și colegiile naționale nu au primit deciziile de sancționare

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Inspectoratul Școlar al Județului (IȘJ) Brașov nu a fost înștiințat oficial despre sancțiunile aplicate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) celor trei colegii naționale brașovene, Colegiul Național „Andrei Șaguna”, Colegiul Național „Doctor Ioan Meșotă” și Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil”, pentru prevederile regulamentelor școlare interne prin care se condiționează continuarea studiilor de obținerea unor medii minime (detalii aici: BRAȘOV. „Șaguna”, „Meșotă” și „Info”, amendate pentru discriminare).
Contactat telefonic, prof. Ovidiu Tripșa (foto), inspector școlar general, funcție în care a fost numit din ultima decadă a lunii martie, venind din poziția de director al CN „Meșotă”, a spus că abia când vor veni documentele va putea formula un punct de vedere pertinent.
De asemenea, potrivit purtătorului de cuvânt al IȘJ Brașov, Valentin Bucur, nici colegiile împricinate nu au fost anunțate oficial de CNCD.

 

Citiţi și: 

BRAŞOV. Plângeri la CNCD pentru regulamentele colegiilor naţionale


BRAȘOV. Directorul de la CN „Meșotă” recunoaște că ar trebui umblat la regulament. Măcar la formă

 

 

Update. Se cere control la cele trei colegii naționale care îi elimină pe elevii sub 8

 

BRAȘOV. Reguli controversate la trei colegii naționale de prestigiu

 

„Efectul” BRAȘOV: Inspectoratele școlare trebuie să verifice toate regulamentele unităților de învățământ

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Curs BNR

Mie, 08 Iul 2020
Euro   Euro   EUR   4.8406   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.2942   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.3770   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.5591   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2478   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.1562   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4750   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   136.0700   Scădere
Anunturi MyTEX

Credeţi că şi alte ţări vor lua măsuri împotriva cetăţenilor români care vor să le tranziteze?

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter