myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Autostrada BRAȘOV - Bacău: Prima întâlnire de lucru între autoritățile de pe „traseu”

  • Apreciez !Nu-mi place !+2
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

La sediul Prefecturii Brașov, a avut loc astăzi o primă întâlnire de lucru între toți factorii implicați, pe tema proiectului viitoarei autostrăzi Brașov-Bacău, în contextul emiterii de către reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a ordinului de începere a proiectării, cu data de 10 iulie 2020. Pe lângă reprezentanții CNAIR SA, ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov și ai consorțiului Search Corporation S.R.L care a fost desemnat pentru întocmirea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic pentru șoseaua de mare viteză, au participat și reprezentanți ai Ministerului Transporturilor Infrastructurii și Comunicațiilor și ai Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației. De asemenea, la discuție au fost invitați reprezentanții Consiliului Județean Brașov, ai Consiliului Județean Covasna, ai Primăriei Brașov, ai primăriei Sfântu-Gheorghe și ai autorităților locale aflate pe traseul autostrăzii. Aceste instituții vor fi direct implicate în dezvoltarea proiectului prin crearea unui grup de lucru care să coordoneze obținerea tuturor autorizațiilor și avizelor necesare în cel mai scurt timp, precum și armonizarea cu Planurile Urbanistice din fiecare zonă în parte. Construcția Autostrăzii Brașov – Bacău este o prioritate în cadrul Strategiei de Dezvoltare a Regiunii Centru.

Reamintim că CNAIR SA a semnat în data de 21 mai 2020 contractul pentru întocmirea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic necesare construcției Autostrăzii Brașov – Bacău cu Asocierea Search Corporation SRL & Primacons Group SRL.

Valoarea contractului este de 20,09 milioane de lei, fără TVA, durata contractului fiind de 30 luni, din care 18 luni pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate, 8 luni pentru elaborarea proiectului tehnic de execuție și 4 luni pentru acordarea serviciilor de asistență tehnică cu privire la procesul de achiziție al contractului/lor de lucrări și pentru obținerea finanțării aferente lucrărilor. Astfel, conform prevederilor contractuale, studiul de fezabilitate va fi finalizat până data de 10 ianuarie 2022, iar proiectul tehnic de execuție până la data de 10 septembrie 2022.

Dezbateri publice și consultări ale autorităților locale

În cadrul întâlnirii, reprezentantul CNAIR, Gabriel Budescu - director al Direcției Inginerie, Studii și Investigații, a prezentat etapele derulării acestui contract, precum și modul de lucru propus pentru perioada imediat următoare, accentul fiind pus pe consultarea autorităților publice locale din zonă, precum și pe organizarea unor dezbateri publice, astfel încât locuitorii județelor Covasna și Brașov să fie corect informați cu privire la acest proiect și șă-și poată exprima punctul de vedere cu privire la propunerile de traseu identificate. 

Președintele Consiliului Județean Covasna, Tamás Sándor, a adus în discuție necesitatea asigurării unei mai bune conectivități a infrastucturii rutiere din zonă, respectiv realizarea unor conexiuni mai directe între zonele de maxim interes pentru locuitorii din județele Brașov și Covasna, ținând cont de traficul aglomerat existent și și-a manifestat, totodată, deschiderea față de colaborarea cu autoritățile brașovene, în ceea ce privește implementarea proiectelor de infrastructură. 

În ultimii ani, autoritățile publice din județul Covasna au susținut proiectele majore de investiții în infrastructură, inițiate de Consiliul Județean Brașov, precum realizarea Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, modernizarea drumului interjudețean Covasna–Brașov, care face legătura între DN 12 și DN 13, precum și construirea unui drum expres între Brașov și Sfântu Gheorghe. 

La rândul său, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian-Ioan Veștea, și-a exprimat disponibilitatea în acordarea sprijinului necesar, din partea administrației județene, pentru viitoarea șosea de mare viteză, care va lega Ardealul de Moldova, în special pe partea de urbanism, respectiv obținerea autorizațiilor de construire în cadrul proiectului.

„Este deosebit de important să putem asigura locuitorilor județului nostru și ai celor din județele învecinate, condiții civilizate de circulație! Intră în sarcina noastră, a aleșilor locali să identificăm soluții de modernizare a infrastructurii rutiere existente, precum și soluții noi în ceea ce privește conexiunea rutieră mai rapidă între localități sau între zonele de interes pentru cetățeni, precum aeroportul și sunt convins că, doar, printr-o strânsă colaborare a autorităților centrale și locale, aceste proiecte pot deveni realitate! Vom acorda tot sprijinul necesar reprezentanților Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru derularea în bune condiții a tuturor proiectelor de infrastructură, pe care le implementează în județul nostru”, a spus Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

 


Loading...

loading...

Comentarii  

Barbu Gh.
+1 #1 Barbu Gh. 10-06-2020 22:16
Asta este mai bună, mai utilă decât spre țigănia din PH-HaulesBucales.
Este de lăudat colaborarea bună între județul nostru și secuii din Covasna.
Citat | Raportează către un administrator

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


FEG Education

Curs BNR

Vi, 07 Aug 2020
Euro   Euro   EUR   4.8375   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.0949   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.3607   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.4794   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2458   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.0641   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4734   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   139.7700   Creștere
Anunturi MyTEX

Sunteţi de acord cu modul în care s-a anunţat că se va desfăşura viitorul an şcolar?

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter