myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Deșeuri ridicate de lângă Piața Stupini, dar numai după o SOMAȚIE / Terenuri invadate de ambrozie (FOTO)

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Terenul din proximitatea Pieței Stupini, din Brașov, a fost salubrizat, după o somație transmisă de polițiștii locali de la Biroul Activitate Comercială și Protecția Mediului.

„Proprietarul și-a curățat zona în doar de trei zile de la «vizita» agenților”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliției locale Brașov, Anca Lăutaru.
Nu doar deșeurile adunate pe terenuri private sunt o problemă în municipiul Brașov, ci și ambrozia.

„Cu ocazia monitorizărilor efectuate în teren cu privire la conformarea celor depistați cu depozite ad-hoc de deșeuri, polițiștii au identificat existența unor suprafețe afectate de ambrozie, în câteva zone din oraș.
Așadar, agenții le-au pus în vedere proprietarilor să își curețe terenul de buruiana considerată periculoasă pentru sănătate, din cauza alergiilor pe care le provoacă.
Potrivit Legii nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, proprietarii sau administratorii care nu înlătură ambrozia de pe terenurile pe care le dețin riscă amenzi între 750 lei şi 5.000 de lei pentru persoanele fizice, respectiv între 5.000 lei şi 20.000 de lei pentru persoanele juridice. Acesta este motivul pentru care polițiștii locali de la Biroul Activitate Comercială și Protecția Mediului recomandă tuturor proprietarilor sau deținătorilor de terenuri să întreprindă acțiuni pentru combaterea și distrugerea buruienii ambrozia. Cetăţenii care doresc să semnaleze anumite zone unde crește această plantă dăunătoare sănătății au la dispoziţie numărul de telefon: 0268.954 şi adresa de e-mail Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea., a transmis Anca Lăutaru.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
Comprest - Colecteaza Separat!

Citește ziarul

Radio TexFm


Curs BNR

Vi, 23 Oct 2020
Euro   Euro   EUR   4.8744   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.1145   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.3849   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.5485   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2417   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.1373   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4922   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   133.9400   Creștere
Coronavirus Preturi Nesimtite
Acesta este spatiul pentru reclama ta!
Campanii Publicitare Outdoor
                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter