myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Sfinții celor care vor copii sunt ocrotitorii Bisericii din Dâmbul Morii

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

A doua zi după Nașterea Maicii Domnului, pe 9 septembrie, sunt prăznuiți Sfinții și drepții Ioachim și Ana, părinții Sfintei Fecioare Maria. Acesta este și hramul Bisericii din Dâmbul Morii (foto 2), iar preotul paroh Constantin Gheorghe Neagovici îi invită la sărbătorire pe brașoveni, dar și pe cei care se se vor afla în trecere prin localitate. Programul slujbelor a început de aseară, cu Vecernia mare și Acatistul Sfinților Părinți Ioachim și Ana, iar astăzi, în ziua sărbătorii, se vor oficia Utrenia și Sfânta Liturghie.
 Ioachim şi Ana au fost căsătoriţi timp de 50 de ani fără să aibă copii. Ei au trăit în linişte şi credinţă, folosind doar o treime din venitul lor pentru ei înşişi şi dând o treime săracilor şi o treime Templului, fiind foarte înstăriţi. Prin post şi rugăciune, dar mai ales prin rânduiala lui Dumnezeu, ei au avut un copil la bătrâneţe, pe Fecioara Maria, Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu. De aceea, Sfinţii Ioachim şi Ana sunt adesea invocaţi în rugăciuni de cuplurile care nu reuşesc să aibă copii.
Deşi Sfinţii Părinţi au această zi specială în calendar, 9 septembrie, ei sunt pomeniţi mereu, pentru că în încheierea tuturor slujbelor apare invocarea: «Pentru rugăciunile Sfinţilor, Drepţilor, Părinţilor Ioachim şi Ana, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi»”, spune părintele Constantin Gheorghe Neagovici, parohul lăcașului de cult ce își sărbătorește hramul.

Sfântul Ioachim era din tribul lui Iuda și descendent al Regelui David. Ana era fiica preotului Matan, din tribul lui Levi, asemenea Marelui Preot Aaron. Matan a avut trei fiice: Maria, Zoe și Ana. Maria s-a căsătorit în Betleem și a născut-o pe Salomeea, Zoe s-a măritat și ea în Betleem și a născut-o pe Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, iar Ana s-a măritat în Nazaret cu Ioachim și la o vârstă înaintată a născut-o pe Maica Domnului.

Sfântul Ioachim era din tribul lui Iuda și descendent al Regelui David. Ana era fiica preotului Matan, din tribul lui Levi, asemenea Marelui Preot Aaron. Matan a avut trei fiice: Maria, Zoe și Ana. Maria s-a căsătorit în Betleem și a născut-o pe Salomeea, Zoe s-a măritat și ea în Betleem și a născut-o pe Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului, iar Ana s-a măritat în Nazaret cu Ioachim și la o vârstă înaintată a născut-o pe Maica Domnului.
Odată, pe când erau deja bătrâni și erau în Ierusalim să jertfească Domnului, Marele Preot Isahar l-a mustrat pe Ioachim: „Tu nu ești vrednic să aduci jertfă cu aceste mâini sterpe”. Cei care aveau copii l-au înghiontit pe Ioachim, dându-l la o parte ca pe unul nedemn de a jertfi Domnului, căci a nu avea copii era privit atunci ca o pedeapsă divină. Acest lucru a adus multă amărăciune în sufletele celor doi soți, care ajunseseră deja la o vârstă înaintată, iar ei au plecat acasă cu inima îndurerată. Atunci, cei doi au început să se roage stăruitor Domnului să facă cu ei minunea pe care El a făcut-o cu Avraam și cu Sara și să le dea un prunc care să aducă bucurie bătrâneții lor.

Domnul le-a trimis îngerul Său, care le-a dat vestea bună că vor avea „o fiică mult binecuvântată, prin care toate neamurile pământului se vor binecuvânta și prin care va veni mântuirea lumii”. Ana a rămas în curând însărcinată, iar peste nouă luni a născut-o pe Sfânta Fecioară Maria. Zămislirea Maicii Domnului este prăznuită de Biserică în 9 decembrie, iar Nașterea Maicii Domnului este sărbătorită pe 8 septembrie. La vârsta de trei ani, Ioachim și Ana au dus-o pe Sfânta Fecioară la templu și au închinat-o slujirii lui Dumnezeu, încredințând-o preotului Zaharia. Atunci, după ce părinții ei au adus sacrificii Domnului (după obiceiul vremii), au lăsat-o împreună cu celelalte fecioare la Templul să crească acolo. Biserica prăznuiește Intrarea în Biserică a Maicii Domnului în 21 noiembrie.
În următorii șapte ani, Dreapta Ana și Ioachim au vizitat-o adesea pe Maria la Templu, până la moartea lor; aceasta a rămas însă orfană la vârsta de zece ani. Sfântul Ioachim a trăit 80 de ani, iar Ana 79 de ani. Prăznuirea adormirii Sfintei Ana are loc în 25 iulie.

Biserica de la Dâmbul Morii este una din cele trei ale parohiei Văii Timişului, iar construcţia ei a început în anul 2007, fiind realizată, în cea mai mare, din donaţiile enoriaşilor.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
Brai-Cata - Colecteaza selectiv

Citește ziarul

Radio TexFm


Curs BNR

Ma, 20 Oct 2020
Euro   Euro   EUR   4.8738   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.1289   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.3552   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.5467   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2436   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.1337   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4920   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   133.5300   Creștere
Coronavirus Preturi Nesimtite
Anunturi MyTEX

Credeţi că în Brașov numărul de cazuri de coronavirus la mia de locuitori va trece de 3?

Campanii Publicitare Outdoor
                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter