myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Cu video BRAȘOV. De Ziua Morților, și paranghelie în cimitir (VIDEO)

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Ziua Morţilor, de origine romano-catolică, însă împrumutată de toate confesiunile în Ardeal, și care a urmat anul acesta Sâmbetei Morților (Moșii de toamnă) la ortodocși a fost, prin cimitirele orașului, nu doar una de pioasă reculegere și chiar de dureroasă rememorare, ci și de sărbătoare pentru florărese, „lumânărari” şi pentru cerşetori și chiar prilej de paranghelie. 

Evident, cea mai mare aglomerație a fost la Cimitirul Municipal din Bartolomeu, locul în care se odihnesc oameni de toate confesiunile și etniile, în jurul căruia, de dimineață și până la căderea întunericului, cu greu mai puteai găsi un loc de parcare. Orice bucățică, chiar și de spațiu verde, a fost ocupată. Pe strada Dimitrie Anghel, dar și pe cele care duc spre aceasta s-au format adevărate ambuteiaje din cauza maşinilor parcate la întâmplare sau pur și simplu din cauza afluenței. Au fost situații în care taximetriștii au refuzat cursele din centru sau din cartiere către zona respectivă: „Doamnă, acum am venit de acolo, am stat blocat aproape o oră. Nu mă mai duc!”. Nu au lipsit comercianţii de flori, lumânări și candele, care au speculat momentul, nici cerşetorii insistenţi. Comercianţii de ocazie veniseră cu întreaga familie, iar cei mai mici erau trimişi în întâmpinarea clienţilor încă de la o distanţă considerabilă de cimitir, iar cei care păreau ilegali în zonă erau cei mai agasanţi:

„Hai, domnu’, doamna, să vă dau nişte brad, o coroniţă, flori. Hai că le lăsăm ieftin. De ce vă duceţi mai încolo, că tot ăsta este preţul şi tot trebuie să luaţi o coroniţă”, asta se auzea mai la tot pasul. Preţurile porneau de la 10 lei un bucheţel de crizanteme, adică două-trei fire, şi 15 lei, o coroniţă modestă, și ajungeau la 50-60 ghivecele și coroanele mari. Dar profitul nu a venit numai din suprapreț, ci și din „reciclarea” buchetelor și a coronițelor. De departe însă cel mai bine mergea comerţul cu lumânări şi candele, prețurile fiind duble sau chiar triple față de cele din magazine.

Braşovenii, veniţi cu toata familia, curgeau în valuri pe porţile cimitirului, aleile fiind înţesate de oameni. Aceştia au curăţat mormintele, au pus flori, coroane şi au aprins lumânări şi candele. Unii au adus şi preoţii, pentru slujbe de pomenire şi au împărţit colivă, colaci şi vin.

La unele morminte se adunaseră prietenii și familiile pentru a intona fie cântece rituale, fie cântecele care îi plăcuseră răposatului. Dacă într-un loc se auzea muzică de recviem, în altul răsunau manele din boxe. N-a lipsit o petrecere în toată regula, spre stupoarea multora, lângă un mormânt relativ proaspăt. E drept că mai răsunau și cântece de jale din acordeonul pe care îl acompaniau doi „soliști” din grupul numeros de persoane de toate vârstele, îmbrăcate regulamentar, în ținute de doliu. „Maestre, un re minor! Și deschide wireless-ul, să vadă toată lumea”, a strigat la un moment dat unul dintre petrecăreți, ignorând privirile dezaprobatoare (video 1 și 2).

Deşi zona era înţesată de cerşetori, de toate vârstele, unii dintre ei cu copiii în braţe, cel puţin până spre după-amiază, au fost ţinuţi la distanţă de agenţii Poliţiei Locale. Spre seară, însă, şi aleile cimitirului au fost invadate de cerşetori. Unii au venit pregătiţi cu sacoşe şi genţi încăpătoare, pentru a putea aduna tot ceea ce li s-a oferit sau puteau „găsi”. Iar mulţi erau mai degrabă agresivi decât umili, cei care îi refuzau sau ignorau alegându-se cu blesteme şi înjurături. De altfel, mulţi trecători le dădeau bani sau mâncare doar ca să scape de ei, dar, la numai câţiva paşi, erau întâmpinaţi de alţii, la fel de agasanţi. Din păcate pentru cei care veniseră pregătiți cu pachețele de alimente, „oferta” lor nu a fost apreciată, din loc în loc putând fi văzute aruncate bucăți de pâine, fructe sau pachete, chiar nedesfăcute, de biscuiți și napolitane. „Uite, să le mai dai altă dată! Ăștia nu știu că ți-ai rupt din pensie ca să faci pomană. Numai bani și băutură vor, chiar și copiii!”, îi spunea indignată o vârstnică alteia. 

Bomboana de pe colivă a fost plecarea de la cimitir (video 3), în acorduri de manele și în autobuze în care distanțarea era imposibilă (foto 4). Deși RATBV a dublat numărul de curse de pe linia 41, strict pe relația Livada Poștei - Cimitrul Municipal, autobuzele au fost înțesate la retur, spre seară, mai ales că se retrăgeau și comercianții de ocazie, cu tot cu familii, arme și bagaje .

În capătul celălalt al orașului, într-unul dintre cimitirele de la Micșunica, în care, deși aparține unei biserici ortodoxe, se odihnesc oameni de mai multe confesiuni și etnii, se petrecea aproape la fel, în luminile farurilor, lângă un mormânt luminat a giorno de zecile de candele (foto 5).

 


Loading...

loading...

Comentarii  

Dan Popescu
+1 #1 Dan Popescu 02-11-2020 07:58
si totusi pe la orele 14 era liniste si un trafic relativ normal....am gasit locuri de parcare foarte aproape de intrare,peste drum de statie.
adevarul e ca si mai ploua pe afara, iar ca vanzatori mai ramasesera inautru vreo 2-3.
Citat | Raportează către un administrator
Liliana Jighira
0 #2 Liliana Jighira 02-11-2020 13:10
Citez pe Dan Popescu:
si totusi pe la orele 14 era liniste si un trafic relativ normal....am gasit locuri de parcare foarte aproape de intrare,peste drum de statie.
adevarul e ca si mai ploua pe afara, iar ca vanzatori mai ramasesera inautru vreo 2-3.

Probabil dvs. vorbiți de sâmbătă. Duminică nu a plouat.
Citat | Raportează către un administrator

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
Brai-Cata - Colecteaza selectiv

Citește ziarul

Radio TexFm


Curs BNR

Vi, 22 Ian 2021
Euro   Euro   EUR   4.8740   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.0034   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.4696   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.5255   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2300   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.1524   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4920   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   136.5600   Creștere

LINK


Tradesilvania
Coronavirus Preturi Nesimtite
Anunturi MyTEX

Credeţi că ar trebui să folosim şi vaccinul rusesc împotriva coronavirusului, aşa cum procedează Ungaria?

Campanii Publicitare Outdoor
                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter