Poze
Video
|
|
Criticul muzical Luminiţa Constantinescu, realizator de emisiuni de televiziune şi radio, a murit miercuri, în spital, unde era internată de aproape o lună.
„Era internată în spital din 30 decembrie şi s-a prăpădit în această dimineaţă. Pentru mine a fost nu numai o colegă, a fost prietena mea cea mai bună. Am stat în cămin împreună până în clipa în care ea s-a căsătorit şi a plecat cu soţul ei. Am rămas însă la fel de bune prietene în toată această perioadă, din anul 1967 când ne-am cunoscut la admitere la Conservator şi până acum în ultima clipă. A fost una dintre cele mai bune colaboratoare pe care le-a avut Radioul, vorbesc despre perioada în care a trecut în televiziune, pentru că primii ani i-a petrecut în radio, alături de mine, ea la secţia de operă, eu la secţia de muzică corală. Apoi a trecut în televiziune şi acolo a devenit unul din cei mai buni realizatori din Redacţia muzicală, cu imaginaţie, cu o voinţă extraordinară şi cu dragoste de muzică, şi cu foarte multă pasiune. Tot ce făcea făcea cu pasiune, punea sufletul. Probabil de aia s-a şi prăpădit acum, pentru că a ars ca o flacără. Aşa că lumina ei s-a stins", a declarat Mihaela Doboş, directorul fondator Radio România Muzical.
De-a lungul celor peste patru decenii de activitate, Luminița Constantinescu (72 de ani) a fost redactor la Radiodifuziunea Română, redactor, realizator, redactor şef adjunct şi producător la Televiziunea Română.
![]() |
Euro | EUR | 4.8831 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.0924 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.6478 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.4065 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2309 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.2197 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.4967 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 133.3300 |
![]() |