myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Nouă copii operați pe inimă, gratuit, în echipă cu medici din Marea Britanie

  • Apreciez !Nu-mi place !-1
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Spitalul Sfântul Constantin din Braşov a găzduit în această săptămână o misiune umanitară, în cadrul căreia au fost operaţi nouă copii cu malformaţii cardiace congenitale, cu vârste cuprinse între 6 luni şi 4 ani. O echipă internațională - 12 cadre medicale din Marea Britanie - a venit la Braşov, coordonatorul medical al misiunii fiind prof. dr. Victor Costache, fost ministru al Sănătăţii, acum șeful Centrului de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului Sf. Constantin.

Costul mediul al unei operaţii cardiace pentru un copil ar fi fost de 7.000 euro, dar familiile au beneficiat în mod gratuit de aceste intervenţii chirurgicale şi de spitalizare.

„Sponsorul principal al acestei campanii operatorii este Electroargeş SA, care a avut o contribuţie de 50.000 euro la costul misiunii”, a transmis Fundaţia Polisano din România, care a organizat această misiune, împreună cu Healing Little Hearts din Marea Britanie.

„Ne luptăm pentru ca aceste misiuni să aibă loc în ţară, în apropierea familei, la costuri mult mai accesibile decât în străinătate. De asemenea, prin operaţiile realizate în România, echipele medicale locale beneficiază de formare de la colegi cu cea mai înaltă calificare şi experienţă vastă în chirurgia cardiacă pediatrică, pentru a deveni pe termen lung independente în actul operator”, a declarat Cătălina Costache, director executiv al Fundaţiei Polisano. „Chirurgia cardiacă pediatrică este o specialitate extrem de complexă, care nu tolerează greşelile”, a precizat prof. dr. Victor Costache.

Printre cei nouă micuţi operaţi a fost şi Maria, o fetiţă de 3 ani şi 4 luni. „Inimioara fetiţei nu s-a format bine, necesitând o intervenţie la valva pulmonară. Am întâlnit aici oameni cu suflet mare, medici care m-au îndrumat, şi a fost o mare uşurare să-mi pot ajuta copilul cu această operaţie, fără a implica un efort financiar pentru familie”, spus mama acesteia.

Această misiune operatorie nu ar fi putut fi posibilă fără sprijinul Spitalului Sfântul Constantin şi al echipei medicale locale, care s-a implicat în aceeaşi măsură ca echipa internaţională.

Din 2015, Fundaţia Polisano sprijină copiii cu malformaţii cardiace congenitale să beneficieze de operaţii. Până acum, s-a oferit accesul gratuit la aceste intervenţii salvatoare pentru peste 300 copii. „Cu ajutorul sponsorilor şi al comunităţii, putem spori numărul copiilor cu inimilor sănătoase”, a transmis directorul fundaţiei, Cătălina Costache.

 

 

 

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Vi, 26 Noi 2021
Euro   Euro   EUR   4.9491   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.3869   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.8407   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.7398   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2489   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.4377   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5304   Stagnare
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   134.4400   Scădere
Anunturi MyTEX

Credeţi că filiala Braşov a PNL îl va urma pe Ludovic Orban în partidul pe care acesta a anunţat că o să-l facă?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter