Poze
Video
|
|
Doi tineri brașoveni cer (și oferă) trecătorilor îmbrățișări, răsplătite cu mere, pe străzile din centrul istoric al Brașovului, relatează Agenția de presă Rador. Este o iniţiativă cu scopul de a reapropia oamenii, după doi ani de distanțare fizică și socială, spun Andreea Toderică și Alexandru Mosora.
„Sunt astăzi pe stradă din pasiune pentru oameni, pentru că îmi doresc să fiu aproape de ei și în altă manieră decât propunându-le servicii imobiliare, așa cum fac zi de zi. O dată pe lună ne dorim să oferim zâmbete, îmbrățișări, să cunoaștem oamenii, să le dăm o energie bună”, a spus Andreea Toderică.
„Oferim mere și oferim îmbrățișări din fericire și din bucurie pentru oameni. Am început mișcarea asta vineri, împreună cu colega mea, dar avem nevoie neapărat de ajutorul oamenilor, ca să fim cât mai văzuți de lume, să ducem mișcarea asta cât mai departe, să putem să ne bucurăm de ceea ce facem și să și ajutăm oamenii cu munca noastră”, a precizat Alexandru Mosora.
În plus, cei doi tineri, deși sunt agenți imobiliari, caută firme dispuse să îi angajeze pentru o zi. Vor presta orice muncă este nevoie, în schimbul unei donații către beneficiarii Fundației Bucuria Darului.
„Vrem să ieșim din papucii de agent imobiliar pentru o zi. Așadar, suntem dispuși să ne lăsăm angajați. Angajați-ne o zi! Facem orice: măturăm strada, spălăm vase, curățăm mese. Vrem să facem o faptă bună. Muncim noi pentru voi, iar voi participați la o tabără pentru copiii de la Fundația Bucuria Darului. O să vă povestim mai multe despre ei. Sau mai puteți participa la amenajat curtea și casa în care sunt găzduiți cei 30 de copii din familii defavorizate”, a adăugat Andreea Toderică.
Ofertele de angajare pentru Andreea Toderică și Alexandru (Alex) Mosora pot fi făcute pe paginile lor de socializare.
Sursa foto: Salomeea Panait (Studio Foto Sforii)
![]() |
Euro | EUR | 4.9430 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.7005 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.7237 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.9319 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2440 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.6495 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5273 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 124.7800 |
![]() |
Comentarii
Sa corespondeaze in particular waxerii iubitori de LGBT. Acolo isi pot destainui tot ceea ce le trece prin cap, isi pot arata adevaratul lor fel de a fi. Este libertate, este democratie. Inca.
Stim, toti ar trebui sa aplaudam injectarea fortata, carantinarea, purtarea botnitei, restrangerea drepturilor constitutionale.
Uite ca exista si oameni educati, cititi, civilizati, NORMALI, care isi cunosc drepturile si nu accepta dictatura waxerista.
P.S. ATI OBSERVAT CAT DE RETARDATA-I PROPAGANDA WAXERISTA? DESI MUJICII AU O POLITICA DURA PRIVIND INJECTAREA FORTATA, AIA CARE LUPTA IMPOTRIVA INJECTARII FAC PROPAGANDA... MOSCOVEI!
CRETINISM IN STARE PURA!