myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Duminica Stâlpărilor, zi de mare bucurie

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Floriile sau Duminica Stâlpărilor marchează ultima duminică a Postului Mare, cea de dinaintea Învierii Domnului. Această duminică rememorează intrarea triumfală a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, unde Domnul nostru a fost întâmpinat de o sumedenie de credincioși care țineau în mâini ramuri de finic. Prin tradiţie, este sărbătoarea celor care au nume de flori. Intrarea Domnului în Ierusalim este una dintre cele mai importante sărbători din an, reprezentând singură dată când Mântuitorul a acceptat să fie aclamat ca împărat. Conform profețiilor prezente în Vechiul Testament, Iisus își pregătește singur intrarea ca să fie recunoscut ca fiind Mesia, după cum însăși Legea spunea.

Cu o zi înainte, Iisus Hrisos îşi arată din nou minunile, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte. După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii L-au întâmpinat cu ramuri de măslin și de finic.şi L-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim. Aceștia, văzându-L, au început să strige: „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!”. Credincioșii rosteau aceste cuvinte,  deoarece simțeau că Dumnezeu s-a pogorât din Ceruri și a venit pe pământ pentru a-i mântui. Din păcate, unii dintre ei vor striga peste câteva zile: „Să fie răstignit!”.
Ortodocşii sărbătoresc ziua de Florii ca pe una de bucurie, dar cu înţelegerea faptului că zilele ce urmează sunt unele ale tristeţii. Intrarea lui Iisus în Ierusalim este relatată de toţi cei patru evanghelişti, Ioan, Luca Matei şi Marcu. Noul Testament relatează faptul că apostolii au întins hainele lor pe asin, pe ele şezând Mântuitorul în timpul acestei procesiuni. Acest gest a fost interpretat de Sfinţii Părinţi ca fiind mărturisirea faptului că învăţătura apostolilor va aduce la ascultare toate neamurile de pe pământ. Hainele Sfinţilor Apostoli simbolizează noua haină pe care o îmbracă oamenii, haina Sfântului Botez.

Obiceiuri de Florii

După modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului care l-a întâmpinat pe Mântuitorul cu frunze de palmier, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârşirea Sfintei Liturghii, să se sfinţească ramurile de salcie aduse de credincioşi şi să li se împartă apoi. De Florii, atenţia comunităţii tradiţionale era îndreptată, pe lângă sărbătoarea religioasă, către renaşterea vegetaţiei. De fapt, denumirea populară a sărbătorii vine de la zeiţa romană a florilor, Flora, peste care creştinii au suprapus sărbătoarea intrării Domnului în Ierusalim. Astfel, au apărut şi nenumărate obiceiuri şi tradiţii, atât în mediul rural, cât şi în cel urban, cele mai multe de sorginte păgână.

De Florii se obişnuieşte să se facă „de ursită”, astfel că fetele aflau, prin diverse procedee, dacă se vor căsători sau nu în acel an. Tot de Florii, mărţişorul purtat până în această zi se pune pe ramurile unui pom înflorit sau pe un măceş, iar zestrea se scoate din casă pentru aerisire. În popor se mai spune că cine îndrăzneşte să se spele pe cap în ziua de Florii fără apă descântată şi sfinţită riscă să albească. Ramurile de salci sfinţite se păstrează peste an, fiind folosite cu credinţă la tămăduirea diferitelor boli. Oamenii obişnuiesc şi să înfigă aceste ramuri în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor sau să le aşeze pe morminte. Ramurile verzi simbolizează castitatea, dar şi renaşterea vegetaţiei, amintind totodată de ramurile cu care a fost întâmpinat Iisus la intrarea în Ierusalim, în această zi. În trecut, ramura de salcie sfinţită era folosită şi în scopuri terapeutice. Oamenii înghiţeau mâţişori de pe ramura de salcie pentru a fi feriţi de diferite boli, iar bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară şalele. De asemenea, exista şi obiceiul ca părinţii îi lovească pe copii uşor cu nuieluşa de salcie când veneau de la biserică, pentru a creşte sănătoşi şi înţelepţi.

Încep deniile din Săptămâna Mare

Floriile, primul praznic împărătesc sau Duminica Stâlpărilor, deschid săptămâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paşti, cunoscută sub numele de „Săptămâna Mare”. De Florii se mănâncă peşte, fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri. În seara acestei duminici, încep deniile din Săptămâna Sfintelor Patimi.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Vi, 01 Iul 2022
Euro   Euro   EUR   4.9461   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.7286   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.7088   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.9311   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2489   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.6612   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5289   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   123.9800   Scădere
Anunturi MyTEX

Credeţi că şi în perioada următoate va creşte valoarea ratelor bancare?

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter