Poze
Video
|
|
Polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului și Activități Comerciale au efectuat controale, în perioada 12 - 15 aprilie, în rândul comercianților, persoane fizice și juridice, care își desfășoară activitatea în incinta complexului comercial Shopron și a complexului comercial La Strada Concept-Street Mall din Bartolomeu.
„Polițiștii locali au verificat 25 de agenți economici și i-au sancționat pe 13 dintre aceștia pentru nerespectarea prevederilor OG nr.99/2000 republicată, privind comercializarea produselor și serviciilor de piață. Totalul amenzilor aplicate comercianților pentru lipsa acordului/ autorizației de funcționare s-a ridicat la suma de 4.700 lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă suspendarea activității comerciale până la data autorizării”, a informat astăzi purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Brașov, Oana-Mădălina Ion.
„Le reamintim agenților economici faptul că, ulterior înregistrării la Oficiul Registrului Comerțului și obținerii certificatului de înregistrare conținând codul unic de înregistrare sau, după caz, la data eliberării certificatului de înscriere de mențiuni sau înainte de începerea unei activități care necesită autorizare, aceștia au obligația de a solicita și obține autorizația/ acordul de funcționare”, a adăugat sursa citată.
Polițiștii locali vor continua verificările în toate zonele comerciale din municipiu.
![]() |
Euro | EUR | 4.9264 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.8175 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.8439 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 5.0450 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2503 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.7386 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5188 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 124.8100 |
![]() |
Comentarii
ROLUL LOR ESTE SA PAZEASCA STRAZILE SI TOMBEROANELE, ATAT!
Sa goneasca cotarlele moscovite si sa le duca la locul lor la adapostul de jivine. Sa latre acolo in rusa, la garduri.