#

myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Filtre rutiere, pe străzile din municipiu

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Ieri, în intervalul orar 16.00 – 24.00, polițiștii brașoveni, în colaborare cu polițiști locali, au desfășurat acțiuni, cu efective mărite, pentru combaterea faptelor antisociale și pe linie rutieră.

„Acțiunea s-a desfășurat în două etape, polițiștii brașoveni acționând în zonele aglomerate din municipiul Brașov, respectiv în zona centrelor comerciale, piețelor, spitalelor, fiind constituite filtre rutiere ce au avut ca scop verificărea respectării de către conducătorii auto a prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 85 de persoane și au fost verificate 45 de autovehicule, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 10.000 lei”, a explicat comisarul de poliție.

Polițiștii au dat 23 dintre sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice, 4 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 4 pentru nerespectarea normelor legale privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Totodată, în cadrul activităților desfășurate au fost reținute 2 certificate de înmatriculare, 2 plăcuțe cu numere de înmatriculare și 1 permis de conducere.

FOTO - ARHIVĂ

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Curs BNR

Vi, 24 Iun 2022
Euro   Euro   EUR   4.9471   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.6905   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.7699   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.8974   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2447   Stagnare
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.6188   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5294   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   123.4200   Scădere
Anunturi MyTEX

Va reuşi Marin Mitran să aducă sponsorizări de 500 - 600.000 de euro la FC Brașov?

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter