myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Cu video BRAȘOV. După parada călare, Junii își continuă tradițiile unice: Joc strămoșesc, duminică

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Toată lumea cunoaşte Coborârea Junilor în Cetate, din Duminica Tomii (prima după Paști), dar puţini ştiu că Junii din Şcheii Braşovului şi Braşovul Vechi au, în afara acestuia, atât de spectaculos, și alte evenimente pe care le desfășoară pe parcursul anului, cum sunt maialurile și jocurile strămoșești. Obiceiul Junilor din Şcheii Braşovului şi Braşovul Vechi se întinde din 25 martie până în 24 ianuarie, chiar dacă manifestările tradiționale ale au loc cu precădere în perioada Sărbătorilor Pascale și în Săptămâna Luminată. Mai mult, tradițiile pe care ei le respectă sunt unice, dat fiind că ele sunt păstrate vii într-un mediu urban, și vorbim în special de jocurile strămoşeşti. „Ar trebui să fie o mândrie a Braşovului, pentru că acest obicei s-a păstrat în mediul urban. Nu există un oraş care să aibă hora sau jocul strămoşesc, organizată nu de un ansamblu de dansatori profesioniști, ci de membrii comunităţii”, ne explica, acum câțiva ani, dr. în istorie Alexandru Stănescu (video), el însuși June roșior.

Astfel după tradiție, în Duminica Rusaliilor, la Crucea/Troița din Varişte, aflată în drum spre Pietrele lui Solomon, lângă Izvorul Sfânta Treime, Grupul Junilor Bătrâni organizează pentru Junii Tineri tradiţionalul „Joc strămoşesc” din Variște - foto.
Așa se va întâmpla și în acest an, pe 12 iunie, când e prima zi de Rusalii. Doar dacă vremea va fi nefavorabilă va fi amânat pentru 19 iunie. Braşovenii și turiștii vor putea să-i (re)vadă pe tinerii juni şi pe fetele din Șchei în frumoasele lor haine româneşti, jucând hora junilor, brâul, breaza, ardeleana, sârba şi braşoveanca. Obiceiul a putut fi păstrat chiar și în anul pandemic 2021, doar în 2020 fiind pauză.

De dimineaţă, tinerii îmbrăcaţi simplu, „civil”, cu bluze albe, joacă Hora Junilor, care este singura horă din România care se joacă pe partea stângă și e „neîncheiată”, în Piaţa Prundului (Unirii). Abia după aceea îmbracă costumele tradiţionale din Șchei şi se strâng din nou la horă în Varişte. În jurul troiţei din Varişte, Junii îşi etalează nu numai priceperea la dans, ci şi costumele vechi, aceleaşi din vremea străbunicilor. De „jocul strămoşesc“, cei necăsătoriţi scot fetele la joc. Fiecare băiat şi-a ales din timp fata pe care are în gând s-o joace. Pe vremuri, scoaterea la joc a fetei era un prim semn că un tânăr şi-a ales viitoarea soţie şi că urmează nunta.
Pregătirile pentru jocul din Varişte încep din ajun. Fetele fac curăţenie, pregătes costumele, băieţii pun steagurile şi aduc brad din Poiana Braşov. Bradul trebuie să fie împodobit cu steguleţe colorate şi panglici, cu tricolorul şi steagul Junilor Tineri. Băieţii poartă în piept cocarde, cu panglici tricolore şi bănuţ de metal cu simbolul grupului. Muzicanţii sunt aleşi cu grijă, de obicei aceiaşi de ani buni, ca să ştie jocurile. Se joacă Hora Junilor, Braşoveanca, Sârba şi Breaza.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Vi, 12 Aug 2022
Euro   Euro   EUR   4.8909   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.7450   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.7696   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   5.0380   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2455   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.7206   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5007   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   124.3800   Scădere
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Consideraţi că şi primarul Coliban este vinovat de mirosurile din oraş?

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter