myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Șofer bucureștean, cercetat după ce a ieșit pozitiv la DrugTest

  • Apreciez !Nu-mi place !+1
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Un bucureștean în vârstă de 30 de ani a fost depistat de polițiștii din Râșnov în timp ce șofa sub influența unor droguri, ieri, pe raza stațiunii.

„Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv. În consecință, acesta acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanței psihoactive în organism.
În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe», instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, comisar Alina-Maria Ivan.

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
Brai-Cata - Colecteaza selectiv

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Mie, 22 Sep 2021
Euro   Euro   EUR   4.9495   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.2188   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.7509   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.5738   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2386   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.2971   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5306   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   139.4600   Scădere
Anunturi MyTEX

Credeţi că Braşovul are nevoie de o Sală Polivalentă?

Campanii Publicitare Outdoor

Cele mai citite

Cele mai comentate

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter