myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Opt dosare penale, în câteva ore, pe șoselele din județ

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Polițiștii din Râșnov au întocmit dosar penal după un control făcut aseară, pe DN 73A. Ei au oprit pentru control un autovehicul care avea montate plăcuțe cu număr de înmatriculare provizoriu, iar la verificarea în baza de date a Poliției Române au constatat faptul că bărbatul aflat la volan nu deține permis de conducere, iar mașina nu este înmatriculată, plăcuțele cu numărul provizoriu de înmatriculare fiind expirate.

„În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat» și «conducerea unui vehicul fără permis de conducere», instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent principal Nadia Olaru.

Tot aseară, un tânăr de 20 de ani a fost prins în timp ce șofa fără permis de conducere, prin Codlea, iar un alt bărbat s-a ales cu dosar penal, în Săcele, după ce etilotestul a indicat 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cazul celui din urmă au fost recoltate probe biologice, pentru stabilirea alcoolemiei în sânge.

În jurul orelor 16.30, polițiștii de la Serviciul Rutier Brașov au oprit pentru control un bărbat de 49 de ani care șofa pe Șoseaua Cristianului din Brașov, deși avea suspendat dreptul de a conduce. Și el are dosar penal.

Pentru conducere fără permis este cercetat și un bărbat de 55 de ani, din județul Hunedoara, oprit pentru control ieri, în jurul orelor 16.00, pe Bulevardul Victoriei din Brașov.

Și un tânăr de 21 de ani este cercetat pentru această infracțiune, după ce a condus, fără carnet, pe DN 1, ieri, în jurul orelor 11.00.

Alte două dosare penale au fost întocmite pentru „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”. Astfel, un tânăr de 27 de ani a fost prins cu o alcoolemie de 0,50 mg/l alcool pur, ieri, în jurul orelor 9.30, pe când șofa pe raza localității Șoarș, iar un șofer în vârstă de 39 de ani a fost depistat sub influența drogurilor, pe DN 1E, pe raza stațiunii Râșnov. În ambele cazuri au fost prelevate probe de sânge.

VEZI ȘI:

BRAȘOV. Canadian cercetat pentru conducere fără permis

 



loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
husqvarna

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Vi, 27 Mai 2022
Euro   Euro   EUR   4.9429   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.6098   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.8083   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.8066   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2418   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.6187   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5272   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   125.7900   Scădere
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Credeți că primarul Allen Coliban va face „curățenie” la secția de handbal a CSM Corona Brașov după ratarea promovării în Liga Națională?

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter