myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

EXCLUSIV. BRAȘOV. După FLAGRANT, polițist condamnat la 4 ani de închisoare, pentru luare de mită

  • Apreciez !Nu-mi place !+1
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Un polițist din județul Brașov care a fost prins în flagrant în timp ce lua mită de la un șofer, în luna aprilie a acestui an, a fost condamnat astăzi la 4 ani de închisoare.

Sentința pentru luare de mită a fost dată de Tribunalul Brașov și nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Agentul de poliție Daniel T., din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Postul de Poliție Comunală Tărlungeni, a fost „ridicat” de anchetatori imediat după ce a primit de la șofer 600 de lei, conform Direcției Generale Anticorupție.

„În fapt, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, agentul de poliție a pretins conducătorului auto toți banii pe care îi avea asupra sa și a primit de la acesta suma de 600 de lei în schimbul neaplicării măsurilor contravenționale pe care le constatase la regimul circulației, respectiv neacordarea de prioritate în sensul giratoriu și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul având termenul de valabilitate al inspecției tehnice periodice expirat”, se arată într-un comunicat remis de DGA în data de 11 aprilie.

Polițistul a fost reținut, pentru 24 de ore, în 10 aprilie, apoi a fost arestat preventiv din 14 aprilie.

Măsura preventivă este valabilă și în prezent, iar dacă sentința va rămâne definitivă, zilele de reținere și arest vor fi scăzute din pedeapsă.

VEZI ȘI:

FLAGRANT la BRAȘOV! Un polițist a fost prins în timp ce lua MITĂ

BRAȘOV. Polițistul prins în FLAGRANT pe când lua mită, arestat preventiv

 


Loading...

loading...

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Joi, 29 Sep 2022
Euro   Euro   EUR   4.9486   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   5.1027   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.5502   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   5.2060   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2644   Creștere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.7268   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5302   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   118.4600   Scădere
Anunturi MyTEX

Credeţi că se va ajunge în situaţia ca NATO să desfăşoare acţiuni militare pe teritoriul Rusiei?

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter