myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

Update BRAȘOV. 37 de persoane autoizolate pe motiv de coronavirus

  • Apreciez !Nu-mi place !0
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Așa cum vă anunțam, prefectul județului Brașov, Mihai-Cătălin Vasii, a organizat în această după-amiază o conferință de presă pentru a anunța măsurile luate pentru prevenirea și combaterea infecției cu coronavirus la nivelul județului Brașov.

Cum Direcția de Sănătate Publică (DSP) a fost desemnată vocea unică pentru comunicarea informațiilor autorizate, Anca Bâtiu, purtător de cuvânt delegat al DSP Brașov, a declarat că la nivelul Ministerului Sănătății a fost stabilit protocolul de intervenție dacă vor apărea suspiciuni de infectare cu coronavirus.

Până la această oră, 37 de persoane din Brașov, care s-au întors din țările în care sunt cazuri confirmate, cum ar fi Italia, s-au autoizolat, pentru 14 zile, la domiciliu, la solicitarea DSP Brașov, care îi și monitorizează, însă situaţia este dinamică „În judeţul Braşov au fost monitorizate până acum 75 de persoane. Astăzi, la ora 14.30, erau 26 de persoane în supraveghere autoizolate, iar acum (la ora 17.00 - nota red.) sunt 37. În cursul zilei, trei persoane au ieşit din supraveghere, iar alte 14 au intrat”, a explicat reprezentanta DSP.

Anca Bâtiu a precizat că, potrivit metodologiei, la graniţă oamenii completează un chestionar, iar pentru persoanele care vin în judeţul nostru, datele sunt transmise Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, instituţie care decide dacă este cazul ca persoanele să intre în autoizolare la domiciliu, iar dacă se impune această măsură, omul este sunat. „Oamenii respectă indicaţiile de autoizolare, pentru că sunt conştienţi că este importantă sănătatea lor şi a celor din jur”, a precizat reprezentanta DSP, informând că în judeţ nu există nici un caz de infecţie cu noul coronavirus şi nici o persoană în carantină.

A existat o suspiciune de infecţie, pacientul a fost trimis la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti, unde suspiciunea a fost infirmată.
Autoizolarea durează 14 zile, iar persoanele primesc adeverinţă de la DSP, în baza căreia beneficiază de concediu de boală.

Locuri pentru izolare în spitale

Înainte de conferința de presă, prefectul Cătălin Văsii a avut o întâlnire cu conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Braşov şi cu managerii şi directorii medicali ai spitalelor din judeţ, în scopul asigurării managementului local pentru prevenirea şi combaterea răspândirii infecţiei cu noul coronavirus pe teritoriul judeţului Braşov.

În momentul de faţă, conform managerului Spitalului de Boli Infecţioase Braşov, dr. Ramona Ionescu, la această unitate s-a amenajat un compartiment izolat pentru internarea eventualelor cazuri de infecţie cu noul coronavirus (Covid-19). De asemenea, în cazul apariţiei unor persoane suspecte de infectare cu coronavirus, la Spitalul din Făgăraş sunt amenajate 25 de locuri pentru izolare, iar la cel din Rupea, 13.

În funcţie de evoluţia pacienţilor, aceştia pot fi transportaţi la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti, cu ajutorul unei autospeciale a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, în care există o „izoletă” (un fel de capsulă). Acest vehicul va fi luat, dacă este nevoie, de la ISU Covasna, pentru că Braşovul nu are o astfel de autospecială. În schimb, ISU Brașov dispune de toate echipamentele de protecție pentru personalul nevoit să intre în contact cu persoane infectate (nu doar cu coronavirus, ci și cu virus gripal și alte boli contagioase), a precizat lt. col. Lucian Marciu, inspector-șef al ISU Brașov.

Responsabilități şi pentru primării

Prefectul Mihai-Cătălin Văsii a convocat, în această după-amiază, și Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov, fiind adoptată în unanimitate Hotărârea nr. 2 a CJSU, privind completarea listei spațiilor care să poată fi destinate carantinării persoanelor și a măsurilor specifice pentru factorul de risc epidemiologic actual.
În eventualitatea necesității carantinării persoanelor cu suspiciune de a fi infectate, centrul a fost stabilit la Tabăra de elevi din orașul Predeal (50 de locuri) și s-a dispus transmiterea unei adrese către unitățile administrativ-teritoriale din județ.
Prefectul a mai anunţat că a contactat toate primăriile din judeţ, cărora le-a solicitat să convoace Comitetele Locale pentru Situații de Urgență (CLSU) și până vineri, 28 februarie, să identifice posibile spații pentru carantină. „Obligatoriu se vor identifica locații în următoarele UAT-uri: Brașov, Făgăraș, Rupea, Victoria, Codlea, Zărnești și Săcele, în urma ședințelor CLSU", se precizează în textul Hotărârii. „Amplasamentele propuse de primării vor fi verificate de Direcţia de Sănătate Publică Braşov, pentru a vedea dacă respectă toate standardele”, a explicat reprezentantul Guvernului în teritoriu.
De asemenea, primăriilor li s-a solicitat ca, în cazul în care persoanele autoizolate (mai ales dacă vor apărea cazuri de infectare și va fi „consemnată” la domiciliu toată familia), nu au posibilitatea să îşi cumpere hrană sau alte lucruri necesare, aprovizionarea să fie făcută de poliţiştii locali.

 

Citiți și: BRAȘOV. Coronavirusul a pus pe jar autoritățile. Ce măsuri se vor lua

CORONAVIRUS. Tratament românesc EFICIENT?! Varianta chineză...

BRAȘOV. CRIZA CORONAVIRUSULUI, afacere profitabilă

SUBIECTUL CORONAVIRUS. Carantină, la Predeal!

SUBIECTUL CORONAVIRUS - lângă BRAȘOV. Declarația prefectului de Covasna...

CORONAVIRUS. Cum îţi poţi face mască acasă, la cost infim (Vezi VIDEO)

UPDATE. NOUTĂȚI în cazul bărbatului cu Coronavirus ajuns în Italia din România!

SUBIECTUL CORONAVIRUS. Idei halucinante demontate de OMS!...

Iohannis, ANUNȚ despre CORONAVIRUS! UPDATE. Apelul lui Orban...

SUBIECTUL CORONAVIRUS. Ce spune un medic român din nordul Italiei?! INTERESANT...

ROMÂNIA ȘI CORONAVIRUSUL. Vești rele și una... bună!

CORONAVIRUSUL și... CARANTINA de la Aeroportul Otopeni! S-au cerut DEMISII...

ALARMANT. Coronavirusul se poate răspândi și...

ATENȚIE! Pentru BRAȘOVENII, și nu numai, care vin în România din Italia!...

ALERTĂ! Zeci de mii de români trăiesc în zonele afectate de coronavirus în Italia

SUBIECTUL CORONAVIRUS. Analiza lui Băsescu...

 


Loading...

loading...

Comentarii  

Raoke Kaka
+2 #1 Raoke Kaka 26-02-2020 18:43
Gata... zece doctorate a luat problema-n mînă, treaba-i rezolvată.
Citat | Raportează către un administrator

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 
MyTex - Stiri Online Brasov

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


FEG Education

Curs BNR

Lun, 03 Aug 2020
Euro   Euro   EUR   4.8351   Creștere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.1131   Creștere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.3685   Creștere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.4859   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2441   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.0633   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4721   Creștere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   140.0900   Scădere
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Credeţi că Braşovul are o rată de dezvoltare mai mare decât Singapore?

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter