myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

SCRISOARE DESCHISĂ către autoritățile brașovene pentru o comunicare transparentă pe perioada pandemiei

  • Apreciez !Nu-mi place !+6
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Mass-media din Brașov solicită, din partea autorităților locale, o comunicare corectă și onestă, în contextul pandemiei de COVID-19. Atragem atenția asupra faptului că lipsa unor informații clare, corecte și concise naște teorii ale conspirației în spațiul public, face loc știrilor false, propagate din surse care nu se supun rigorilor jurnalistice de verificare a informației, ceea ce se va traduce printr-o încredere scăzută în acțiunile autorităților.

Solicităm ca informațiile legate de COVID-19 să fie făcute publice – numărul de cazuri, vârstele și ocupațiile celor declarați pozitivi, să fie date publicității într-un mod coordonat și concis. Înțelegem să fim alături de autorități și să sprijinim acțiunile acestora și considerăm că o mai mare transparență din partea instituțiilor ar duce la o limitare a reacțiilor deplasate ale unei populații neinformate.

Solicităm ca, la nivel local, să existe o structură de comunicare informată, permanent activă, care să poată răspunde întrebărilor punctuale, privind situații de interes public justificat. Vorbim, spre exemplu, de foarte multe informații vehiculate în mediul online sau provenite din surse neoficiale, informații al căror efect este exact panica și lipsa de încredere în capacitățile sistemului. O bună și rapidă comunicare în acest sens cu instituțiile brașovene previne răspândirea de informații neverificate/neconfirmate, care pot crea panică nejustificată.

În alte județe din țară, comunicarea noilor cazuri de COVID-19 nu a fost sistată. Acolo s-a înțeles că doar colaborând cu mass-media se poate asigura liniștea necesară autorităților sanitare de a lupta cu această pandemie. Singurele instituții care pot detensiona situația sunt cele care coordonează lupta cu pandemia.

Înţelegem că, în acest moment, eforturile autorităţilor publice sunt îndreptate spre criza generată de pandemie, însă considerăm că acest lucru nu trebuie să conducă la încălcarea legii, chiar de către instituţiile publice sau la abuz de putere din partea acestora.

Mai mult, atragem atenţia autorităţilor că ideea de a reduce disponibilitatea de comunicare pentru a se putea dedica rezolvării problemelor crizei este o eroare gravă, care poate să producă efecte contrare aşteptărilor. Asigurarea transparenţei şi a promptitudinii în răspunsul autorităţilor către public şi mass-media reprezintă o regulă de bază a comunicării în condiţii de criză. Comunicarea este parte a crizei, iar, dacă este făcută prost, criza riscă să ia proporţii dramatice.

Îngrădirea libertăţii presei sub pretextul crizei şi lipsa de transparenţă din partea autorităţilor nu pot decât să afecteze încrederea cetăţenilor în acţiunile autorităţilor publice, încredere care este vitală pentru depăşirea acestui moment.

Semnatari:


Raluca Fazekas – Olteanu – Transilvania Expres (mytex.ro)
Călin PIȘTEA – Transilvania Expres (mytex.ro)
Lucian POP – Transilvania Expres (mytex.ro)
Liliana JIGHIRA - Transilvania Expres (mytex.ro)
Ovidiu VRÂNCEANU – BizBrasov
Ionuț DINCĂ – BizBrasov
Sebastian DAN – NewsBV
Iulia BOBAIȚĂ – NewsBV
Sorin ȚÎRCĂ – RTT
Cristina CRISTEA – BrașovTV
Paul PETROȘEL - ȘtiripeSurse
Anca SIGMIREAN – RTT
Sorin SECLI – Observator, Antena1
Mihaela PARGHEL – BrașovMetropolitan
Marian STOICA – Realitatea de Brașov
Adrian JĂTĂREANU – Kanal D
Claudiu LOGHIN – Digi24
Electra GHIZA – Pro TV
Ovidiu STAN – Antena 3
Cristi FLOREA – Transilvania365
Mădălina BUCUR – ProTV
Adina MILEA – Observator Antena 1
Simona SUCIU - Știri de Brașov
Rareș RUSU – InfoTV
Ileana GAFTON – Corona Press
Radu COLȚEA – BZB
Mihai TATU – Litera9
Cristina NICA - Europa FM
Adina CHIRVASĂ - reporter
Camelia VLAD - reporter
Adrian CÂRNECIU

Oltița Stiuj - Monitorul Expres


Update: Mai multe redacții din țară au preluat acțiunea

După exemplul nostru, mai multe redacții din țară, unele grupate în comunitatea PressHub, au anunțat că protestează ferm față de „demersurile de la nivel guvernamental, menite să ascundă adevărata dimensiune a răspândirii coronavirusului de tip nou COVID-19 în România”.

„Încercarea de a ascunde răspândirea cazurilor pe județe și directivele adresate prefecților, de a nu informa presa, constituie încălcări grave ale libertății de exprimare. Suntem de acord cu necesitatea unei informări corecte a populației, a combaterii fenomenului stirilor neconfirmate și al dezinformărilor, care, în situații de criză cum este cea de acum, provoacă reacții negative și panică. De aceea considerăm că o informare corectă, fără tentativa de a ascunde aspecte ale crizei, este absolut necesară.
Mass-media se manifestă ca un partener loial și bine intenționat al autorităților în campania de comunicare pe timp de criză. Tocmai de aceea, considerăm că nu se justifică asemenea decizii de ascundere a realității și de cenzură din partea Guvernului, care provoacă neîncredere și în ultima instanță, reacții de panică în rândul populației. Dorim să ajutăm, suntem determinați să fim în primul rând al efortului conjugat pentru a gestiona criza și de aceea cerem să fim respectati și să nu fim mințiți”, se arată pe presshub.ro.

 


Loading...

loading...

Comentarii  

Barbu Gh.
+1 #1 Barbu Gh. 21-03-2020 13:18
Corect. Subscriem și noi, cititorii, la acest demers. De ce viermii de bugetari nu informează corect ȘI LA TIMP SITUAȚIA!?
Citat | Raportează către un administrator

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 

Poza zilei

 
FIN-ECO -Elimina deseurile responsabil!

Citește ziarul

Radio TexFm


FEG Education

Curs BNR

Mie, 05 Aug 2020
Euro   Euro   EUR   4.8336   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.0757   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.3448   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   4.4832   Creștere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2467   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.0762   Creștere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.4714   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   140.1300   Scădere
Acesta este spatiul pentru reclama ta!

Va reuşi Corona Braşov să promoveze în Liga 3?

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter