Poze
Video
|
|
Polițiștii de la Serviciul de Ordine Publică, în colaborare cu reprezentanți ai Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov, au desfășurat controale ieri, în intervalul orar 12.00-15.00, pe raza localităților Teliu și Budila.
Acțiunea a vizat verificarea modulului în care sunt respectate măsurile dispuse pe timpul stării de alertă, în vederea prevenirii răspândirii cazurilor de COVID-19.
Obiectivele acțiunii au fost:
-Verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă de către agenții economici, care desfășoară activități în spații special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber;
-Purtarea măștilor sanitare de protecție în spațiile agenților economici care prestează activități comerciale de servire;
-Informarea cetățenilor cu privire la normele legale dispuse în contextul stării de alertă și necesitatea respectării acestora.
La controale au participat 6 polițiști și doi comisari de la Protecția Consumatorilor Brașov, care au legitimat 25 de persoane și au verificat 4 societăți comerciale.
Echipele de control au aplicat 3 sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea prevederilor O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorului și pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, fiind confiscată și cantitatea de 3,5 mc cherestea rășinoase, în valoare de aproximativ 2.500 lei.
![]() |
Euro | EUR | 4.8742 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.0186 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.4736 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 4.5297 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2335 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.1593 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.4921 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 135.9100 |
![]() |