Poze
Video
|
|
Ministrul sănătății, Ioana Mihăilă, a anunțat, marți, că în coaliţia de guvernare s-a agreat soluţia acordării de bonuri de masă pentru persoanele care se vaccinează de acum înainte anti-COVID.
„În ceea ce priveşte măsurile de stimulare, am agreat o măsură care a fost propusă şi anume bonuri de masă pentru cei care se vaccinează de acum încolo şi urmează să vedem posibilităţile tehnice pentru a organiza loterii pentru persoanele vaccinate. Propunerea este de aproximativ 100 de lei pentru un bon de masă, pentru vaccinare completă – a doua doză de Pfizer sau prima doză de Johnson”, a declarat Ioana Mihăilă.
„Am fost de acord să începem aceste proiecte pilot, să vedem cum vor funcţiona ele, cu vouchere de câte 100 lei şi o loterie şi vom aloca şi aici bani. Banii vor veni de la Ministerul Sănătăţii, deja există un program acolo. La Ministerul Sănătăţii cel cu vouchere, cel cu loteria, cred că va trebui să mergem la Ministerul Economiei. Vom vedea în funcţie de cum merg proiectele. În iarnă au mai fost făcute astfel de programe. Am alocat sume pentru medicii de familie. Ştiţi foarte bine că acele sume nu au fost cheltuite. Propunerea mea în coaliţie a fost să pornim cu un program mai mic şi dacă resursele vor fi epuizate, vom aloca noi resurse”, a explicat Florin Cîţu, marţi la finalul şedinţei coaliţiei care a avut loc la Parlament.
![]() |
Euro | EUR | 4.9210 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul american | USD | 4.8330 |
![]() |
||||
![]() |
Lira sterlină | GBP | 5.8375 |
![]() |
||||
![]() |
Francul elveţian | CHF | 5.0392 |
![]() |
||||
![]() |
Leul moldovenesc | MDL | 0.2491 |
![]() |
||||
![]() |
Dolarul canadian | CAD | 3.7446 |
![]() |
||||
![]() |
Leva bulgărească | BGN | 2.5160 |
![]() |
||||
![]() |
Forinţi maghiari | HUF | 125.2200 |
![]() |
Comentarii
Ca nu e normal ca cei ce au fost constiinciosi si responsabil;i sa fie luati de fraieri, iar indolentii, nesimtitii si iresponsabilii sa fie premiati. Ca asa e si cu taxele si impozitele. Unele firme sunt la zi, altele nu platesc cu anii. Cele care nu platesc cu anii se folosesc de bani. Iar la un moment dat, statul roman in cardasie cu cei ce nu platesc impozitele le face esalonari, anulari de penalitati, etc. Atunci tu, ca cetatean responsabil stai si te gandesti? Pai de ce sa fiu corect? Nu mai bine fentez mereu si eu, ca o sa imi fie mai bine?