myTex folosește cookie-uri proprii şi ale terţilor. Continuarea navigării implică acceptarea lor. Află mai multe.

X
 
 

BRAȘOV. Care sunt școlile care își pot primi de luni elevii. Procentajul de vaccinare a crescut

  • Apreciez !Nu-mi place !-2
Poze
Video
  • Poze
  • Video
 
 
 
Lucrez...
 

Lucrez...

 
 
 
 
 

Update BRAȘOV. Decizie CJSU pentru toate unitățile de învățământ

Update BRAȘOV. Decizie: școlile și-au stabilit scenariile în care reiau cursurile

Inspectoratul Școlar al Județului (IȘJ) Brașov a transmis o nouă situație, actualizată la data de 5 noiembrie, însă incompletă, privind ratele de vaccinare la nivelul unităților școlare. Ieri au avut loc și ședințele de Consiliu de Administrație din fiecare școală în care s-au stabilit scenariile de funcționare pentru săptămâna viitoare. Asta, pentru că luni, 8 noiembrie, cursurile semestrului I se vor relua, dar cu prezență fizică doar în unitățile în care procentajul angajaților vaccinați e de cel puțin 60%, după cum prevede ordinul de ministru. Joi erau 68 de unităţi şcolare de stat care aveau această rată sau o depăşeau și puteau lua decizia redeschiderii „faţă în faţă” (detalii: BRAȘOV. Cum stau școlile la vaccinarea anticoronavirus. O grădiniță are 100% vaccinați ). În cazuri excepționale (număr mare de infectați, infrastructură inadecvată), CA poate decide ca activitatea să înceapă online. De exemplu, la Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil”, deși sunt 76% vaccinați, CA a decis ca doar clasele terminale să reia activitatea în sălile de clasă.

Situația de mai jos este incompletă întrucât, vineri seara, 12 unități nu confirmaseră datele transmise joi și nici nu finalizaseră ședințele de CA, a explicat purtătorul de cuvânt al IȘJ Brașov, Valentin Bucur.

Unitatea Procentul persoanelor vaccinate cu cel puțin o doză
TOTAL 59.92
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Brașov 64.23%
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Brădet Săcele 69.00%
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Făgăraș 50.50%
Colegiul 'Aurel Vijoli' Făgăraș 50.00%
Colegiul de Științe ale Naturii 'Emil Racoviță' Brașov 65.22%
Colegiul de Științe 'Grigore Antipa' Brașov 67.00%
Colegiul Național 'Andrei Șaguna' Brașov 72.41%
Colegiul Național 'Aprily Lajos' Brașov 65.38%
Colegiul Național de Informatică 'Gr. Moisil' Brașov 76.63%
Colegiul Național 'Doamna Stanca' Făgăraș 61.11%
Colegiul Național 'Dr. Ioan Meșotă' Brașov 73.00%
Colegiul Național Economic 'Andrei Bârseanu' Brașov 60.37%
Colegiul Național 'Johannes Honterus' Brașov 82.00%
Colegiul Național 'Radu Negru' Făgăraș 56.88%
Colegiul Național 'Unirea' Brașov 70.37%
Colegiul 'Nicolae Titulescu' Brașov 86.30%
Colegiul pentru Agricultură și Industrie Alimentară 'Țara Bârsei' Prejmer 41.07%
Colegiul Tehnic de Transporturi Brașov 60.00%
Colegiul Tehnic 'Dr. Alexandru Bărbat' Victoria 46.80%
Colegiul Tehnic Energetic 'Remus Răduleț' Brașov 75.86%
Colegiul Tehnic 'Maria Baiulescu' Brașov 70.00%
Colegiul Tehnic 'Mircea Cristea' Brașov 54.95%
Colegiul Tehnic 'Simion Mehedinți' Codlea 60.71%
Colegiul Tehnic 'Transilvania' Brașov 66.67%
Grădinița cu Program Normal Budila 75.00%
Grădinița cu Program Normal Dumbrăvița 77.80%
Grădinița cu Program Normal Nr. 1 Râșnov 18.18%
Grădinița cu Program Normal Nr. 2 Codlea 62.50%
Grădinița cu Program Normal Nr. 4 Brașov 100.00%
Grădinița cu Program Normal Nr. 4 Săcele 50.00%
Grădinița cu Program Prelungit 'Albinuța' Făgăraș 43.33%
Grădinița cu Program Prelungit 'Albinuța' Nr. 1 Zărnești 70.00%
Grădinița cu Program Prelungit 'Boboceii' Nr. 19 Brașov 61.09%
Grădinița cu Program Prelungit 'Căsuța Bucuriei' Nr. 11 Brașov 78.04%
Grădinița cu Program Prelungit 'Dințișori de Lapte' Nr. 23 Brașov 55.81%
Grădinița cu Program Prelungit 'Disney' Brașov 90.00%
Grădinița cu Program Prelungit 'Dumbrava Minunată' Nr. 18 Brașov 41.93%
Grădinița cu Program Prelungit 'Furnicuța' Nr. 3 Zărnești 56.25%
Grădinița cu Program Prelungit 'Junior' Nr. 26 Brașov 73.33%
Grădinița cu Program Prelungit 'Linden Kindergarten' Hărman 80.00%
Grădinița cu Program Prelungit 'Lumea Copiilor' Nr. 25 Brașov 62.16%
Grădinița cu Program Prelungit 'Martinică' Nr. 17 Brașov 67.34%
Grădinița cu Program Prelungit 'Micul Prinț' Nr. 22 Brașov 64.44%
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Codlea 62.50%
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 13 Brașov 69.23%
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14 Brașov 55.17%
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 15 Brașov 69.57%
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Brașov 51.43%
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 Râșnov 61.54%
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 21 Brașov 53.85%
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 24 Brașov 53.57%
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 28 Brașov 78.95%
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 29 Brașov 68.42%
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 Brașov 60.00%
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 33 Brașov 65.71%
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 34 Brașov 62.29%
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 35 Brașov 66.67%
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 4 Codlea 34.00%
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5 Brașov 79.16%
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 5 Săcele 51.22%
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 Brașov 68.42%
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8 Brașov 50.00%
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 9 Brașov 72.73%
Grădinița cu Program Prelungit 'Oac' Brașov 60.00%
Grădinița cu Program Prelungit 'Prichindeii' Făgăraș 53.33%
Grădinița cu Program Prelungit 'Primii Pași' Nr. 10 Brașov 64.71%
Grădinița cu Program Prelungit Rupea 30.77%
Grădinița cu Program Prelungit 'Voinicelul' Făgăraș 29.41%
Grădinița cu Program Săptămânal 'Pinochio' Făgăraș 26.09%
Grădinița 'Dragonel' Sânpetru 80.00%
Grădinița 'Gretel Kindergarden' Brașov 64.00%
Grădinița 'Heidi' Brașov 61.70%
Grădinița 'Hepa Kindergarten' Brașov 66.67%
Grădinița 'Iolanda' Brașov 50.00%
Grădinița 'Scăpărici' Brașov 80.00%
Grădinița 'Sfânta Ecaterina' Brașov 25.00%
Grădinița 'Spiridușii Năzdrăvani' Brașov 60.00%
Liceul 'Andrei Mureșanu' Brașov 60.26%
Liceul cu Program Sportiv Brașov 60.87%
Liceul 'Petru Rareș' Feldioara 63.16%
Liceul 'Sextil Pușcariu' Bran 41.26%
Liceul 'Șt.O.Iosif' Rupea 65.85%
Liceul Tehnologic 'Dr. Ioan Șenchea' Făgăraș 37.68%
Liceul Tehnologic 'Malaxa' Zărnești 42.86%
Liceul Tehnologic Râșnov 56.66%
Liceul Tehnologic Silvic 'Dr. Nicolae Rucăreanu' Brașov 57.89%
Liceul Tehnologic 'Victor Jinga' Săcele 57.97%
Liceul Teologic Ortodox 'Sf. Constantin Brâncoveanu' Făgăraș 41.94%
Liceul Teoretic 'George Moroianu' Săcele 73.33%
Liceul Teoretic 'I.C. Drăgușanu' Victoria 62.50%
Liceul Teoretic 'Ioan Pascu' Codlea 48.53%
Liceul Teoretic 'Mihail Săulescu' Predeal 65.21%
Liceul Teoretic 'Mitropolit Ioan Mețianu' Zărnești 48.05%
Liceul Teoretic 'Zajzoni Rab Istvan' Săcele 71.42%
Liceul Vocațional de Arte Plastice 'Hans Mattis-Teutsch' Brașov 62.12%
Liceul Vocațional de Muzică 'Tudor Ciortea' Brașov 60.38%
Seminarul Teologic Ortodox Liceal 'Dumitru Stăniloae' Brașov 50.00%
Școala Augustana 'Jules Verne' Brașov 66.67%
Școala Gimnazială 'Apaczai Csere Janos' Apața 52.08%
Școala Gimnazială 'Aron Pumnul' Cuciulata 63.00%
Școala Gimnazială Augustin 38.24%
Școala Gimnazială 'Bethlen Samuel' Racoș 42.62%
Școala Gimnazială Bod 75.76%
Școala Gimnazială Budila 39.02%
Școala Gimnazială Bunești 57.14%
Școala Gimnazială Cața 57.00%
Școala Gimnazială Cincu 21.43%
Școala Gimnazială Comăna de Jos 18.60%
Școala Gimnazială Cristian 60.00%
Școala Gimnazială Crizbav 47.50%
Școala Gimnazială 'Prof. Dr. Ioan Cerghit' Hârseni 26.67%
Școala Gimnazială Drăușeni 88.89%
Școala Gimnazială Dumbrăvița 72.73%
Școala Gimnazială Fundata 71.43%
Școala Gimnazială 'Gheorghe Șincai' Șinca Veche 75.00%
Școala Gimnazială Ghimbav 64.70%
Școala Gimnazială Hălchiu 61.70%
Școala Gimnazială 'Mihai Eminescu' Hărman 68.09%
Școala Gimnazială Hoghiz 57.70%
Școala Gimnazială Holbav 50.00%
Școala Gimnazială Homorod 37.93%
Școala Gimnazială 'I. C. Drăgușanu' Drăguș 26.09%
Școala Gimnazială Jibert 47.00%
Școala Gimnazială Lisa 23.00%
Școala Gimnazială Lunca Câlnicului 37.50%
Școala Gimnazială Măieruș 63.15%
Școala Gimnazială Mândra 70.00%
Școala Gimnazială Moieciu de Jos 56.86%
Școala Gimnazială Nr. 1 Brașov 56.14%
Școala Gimnazială Nr. 1 'Gheorghe Crăciun' Zărnești 32.35%
Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Mărului 45.00%
Școala Gimnazială Nr. 1 Săcele 52.17%
Școala Gimnazială Nr. 11 'Ștefan Octavian Iosif' Brașov 73.75%
Școala Gimnazială Nr. 12 Brașov 55.56%
Școala Gimnazială Nr. 13 Brașov 63.00%
Școala Gimnazială Nr. 14 'Sfântul Bartolomeu' Brașov 69.23%
Școala Gimnazială Nr. 15 Brașov 64.28%
Școala Gimnazială Nr. 19 Brașov 68.25%
Școala Gimnazială Nr. 2 Codlea 70.37%
Școala Gimnazială Nr. 2 'Diaconu Coresi' Brașov 67.33%
Școala Gimnazială Nr. 2 Zărnești 64.70%
Școala Gimnazială Nr. 25 Brașov 64.00%
Școala Gimnazială Nr. 27 'Anatol Ghermanschi' Brașov 67.00%
Școala Gimnazială Nr. 3 Codlea 69.40%
Școala Gimnazială Nr. 3 'Gheorghe Lazăr' Brașov 58.97%
Școala Gimnazială Nr. 3 'Pompiliu Dan' Zărnești 30.00%
Școala Gimnazială Nr. 3 Râșnov 77.08%
Școala Gimnazială Nr. 30 Brașov 61.54%
Școala Gimnazială Nr. 4 'Frații Popeea' Săcele 76.92%
Școala Gimnazială Nr. 5 Brașov 62.12%
Școala Gimnazială Nr. 5 Săcele 66.23%
Școala Gimnazială Nr. 6 'Iacob Mureșianu' Brașov 58.33%
Școala Gimnazială Nr. 8 Brașov 64.91%
Școala Gimnazială Nr. 9 'Nicolae Orghidan' Brașov 60.34%
Școala Gimnazială Ormeniș 65.71%
Școala Gimnazială 'Ovid Densusianu' Făgăraș 60.44%
Școala Gimnazială Părău 43.75%
Școala Gimnazială 'Peter Thal' Râșnov 75.00%
Școala Gimnazială Prejmer 62.26%
Școala Gimnazială PREMS Brașov 75.86%
Școala Gimnazială Recea 43.90%
Școala Gimnazială Rupea 63.93%
Școala Gimnazială Sâmbăta de Sus 66.67%
Școala Gimnazială Sânpetru 78.00%
Școala Gimnazială Șercaia 54.00%
Școala Gimnazială Șinca Nouă 52.63%
Școala Gimnazială Șoarș 24.24%
Școala Gimnazială Tărlungeni 43.71%
Școala Gimnazială Teliu 53.57%
Școala Gimnazială Ticușu 60.00%
Școala Gimnazială Ucea de Jos 61.90%
Școala Gimnazială Ungra 21.88%
Școala Gimnazială Vama Buzăului 67.44%
Școala Gimnazială Viștea de Jos 50.00%
Școala Gimnazială Voila 50.00%
Școala Gimnazială Vulcan 38.46%
Școala Montessori Brașov 64.29%
Școala Postliceală FEG Brașov 96.55%
Școala Postliceală F.E.G. Education Făgăraș 80.00%
Școala Postliceală 'Henri Coandă' Brașov 92.59%
Școala Postliceală Sanitară 'Ecaterina Teodoroiu' Făgăraș 60.00%
Școala Primară Beclean 33.33%
Școala Primară Liberă 'Waldorf Sophia' Brașov 33.00%
Școala Profesională Germană 'Kronstadt' Brașov 65.08%
Școala Profesională Specială Codlea 48.00%

 


Loading...

loading...

Comentarii  

Barbu Gh.
+2 #1 Barbu Gh. 06-11-2021 08:33
Se slobozesc cu boltă „liberalii” pe Constituție, mai pe românește.
Ăștia vor injectarea cu orice preț a populimii.

ȘI UITE AȘA MAI CREȘTE CU CÂTEVA PROCENTE POPULIMEA ANALFABETĂ FUNCȚIONAL.
Citat | Raportează către un administrator

Adaugă comentariu


ATENŢIE
Dacă te înregistrezi pe mytex.ro, comentariile tale vor fi publicate automat și chiar poți scrie propriile articole!
Sau folosește o adresă de mail validă pentru publicare automată după 3 comentarii aprobate.



 

Meteo

 

Poza zilei

 
PERSPECTIVE PERSONALMANAGEMENT

Citește ziarul

Radio TexFm


Comprest S.A.

Curs BNR

Vi, 12 Aug 2022
Euro   Euro   EUR   4.8909   Scădere
Dolarul american   Dolarul american   USD   4.7450   Scădere
Lira sterlină   Lira sterlină   GBP   5.7696   Scădere
Francul elveţian   Francul elveţian   CHF   5.0380   Scădere
Leul moldovenesc   Leul moldovenesc   MDL   0.2455   Scădere
Dolarul canadian   Dolarul canadian   CAD   3.7206   Scădere
Leva bulgărească   Leva bulgărească   BGN   2.5007   Scădere
Forinţi maghiari   Forinţi maghiari   HUF   124.3800   Scădere
Anunturi MyTEX

Consideraţi că şi primarul Coliban este vinovat de mirosurile din oraş?

Cele mai citite

                   
Noutăți
 


Abonează-te la newsletter